D’ale politicii (85)

– Un dicționar… alternativ –
 

Abuz. „Cine gustă din toate se dezgustă de toate”. (H. Taine) Dreptate. Ceva ce nu există, credea J. Prevert, aducând următorul argument: îl omagiem pe primul filfizon care își exhibă în fața noastră tenebrele minții sale derizorii. Dar când o fată frumoasă și goală își expune trupul superb, prima reacție instinctivă este să o hulim. Morala comună o fi oare un sinonim al ipocriziei? Investitori. Din păcate (ori din fericire, în lipsă de orice alternativă concretă?), cei mai importanți, dar mai ales consecvenți „investitori străini” – ghilimelele sunt aici de rigoare – rămân… românii plecați la muncă în cele patru zări! Ei au adus în țară, în medie, în ultimii 3 ani, peste 5 miliarde euro anual, adică mai mult decât dublul sumei pe care o are de plătit România în contul împrumutului extern. Dar și acest unic „motor în funcțiune” dă rateuri: se estimează că în 2010 „căpșunarii” vor trimite acasă mai puțin de 3,4 miliarde euro, jumătate față de banii intrați în anul 2008. În cazul Republicii Moldova – o țară tipică de migranți –, discrepanța e și mai tragică: cei între 500.000 și 1.000.000 din cetățenii micii republici de est care lucrează în Apus ori în Rusia asigură peste o treime din P.I.B. Acești bani „neimpozitabili” – ori mai corect aduși direct acasă, nereflectând producția indigenă – „zăpăcesc” statisticile și evaluările economiei naționale, care fac din Moldova – țărișoara cu 3,1 milioane locuitori pe hârtie, dar cu numai 2 milioane între fruntarii – cea mai săracă țară europeană. Situare de loc exagerată la modul real, de vreme ce numai 300 persoane au declarat, la Chișinău, la finele lui 2009, venituri mai mari de 60.000 euro. Altfel spus, milionul de moldoveni autoexpatriați produc, cu sudoare, la un loc, mai puțin decât averea familiei „comunistului” – din nou ghilimelele se impun – Voronin, estimată la 2 miliarde euro, jumătate din produsul intern brut (PIB)! Venirea, născătoare de nădejde, la putere a fragilei alianțe pro-occidentale nu poate reprezenta, în sine, miracolul salvator: investițiile străine directe în Moldova rămân de multișor la nivelul de 2 miliarde euro (cam cât găsim în punga lui Voronin!). De 25 de ori mai puțin decât în cazul României, la o populație de 6 ori mai mică… Machiaveli. Încă nu a fost suficient luminat faptul că autorul „Prințului” asocia direct virtutea politică (virtu) cu virilitatea. Un specialist în psihanaliza relațiilor sociale, E. Enriquez, precizează că „puterea genitală a simbolizat dintotdeauna Puterea în sine”. În Evul Mediu, figura masculină a Regelui încarna Statul. După Revoluție, simbolul Republicii (Marianne, de pildă, pentru francezi) împrumută, după modă, chipul sau bustul unor vremelnice sex-simboluri feminine precum B. Bardot, C. Deneuve ori L. Casta. Impuls irezistibil pentru noii „monarhi republicani” de a cuceri și poseda cât mai multe femei din anturaj și din public, pentru a-și confirma întâi lor înșiși farmecul și influența. M. Foucault demonstrează în a sa „Istorie a sexualității” izomorfismul, relația nemijlocită dintre relația sexuală și raportul social. Astfel încât „sexus politicus”, acest binom sudat, indivizibil, ascunde un subtil paradox: nu cumva ideea centrală a „machiavelismului” – Divide et Impera – ar trebui adaptată la profilul modern al relației de seducție alegător-ales: atrage, seduce, cuplează-te la infinit pentru a stăpâni? Naivă (ori doar se preface?). „– De ce te afli în camera mea?/ – Pentru că… e camera ta.” (Johnny Deep și Christina Ricci în „Sleepy Hollow”, 2000) Parvenitism (social). După o vreme, sisteme politice antagonice – precum capitalismul și socialismul real – se întâlnesc în ceea ce am putea numi parvenitism social de castă, rod al diluării inițialei lor incompatibilități doctrinare. Capitalismul presupune goana nebună după avere și legitimarea socială și axiologică prin aceasta. Comunismul debutează prin concurența acerbă – drapată în principii doctrinare – pentru carieră și ierarhie, premisă a împlinirii prin acumulare, bogăție. Destinul României după 1990 ne-a arătat cât de toxic este acest „cocteil” mai ales într-un sistem politic compozit, ce a înlăturat constrângerile uniformizatoare (dar și controlul) de tip comunist, fără a descoperi binefacerile capitalismu-lui adevărat. Unicul remediu ar fi instaurarea democrației reale, prin libertate și respectarea tablei de valori morale și profesionale. Dar – scria prin deceniul șase Petre Pandrea – libertatea nu e cu nimic salvatoare unei turme de sclavi care, cum aud șfichiuitul biciului, cum cad din nou în patru labe. Salvând și promovând mereu – prin oportunism umil – parveniții epocii și profitorii conjuncturii. Rasism. „Când vom ajunge să luăm în mașină un arab care face autostopul în ploaie, atunci n-o să mai fie rasism” (Coluche). Sunt de acord cu marele comic francez (un soi de Toma Caragiu din celebrele scheciuri). Și mă întreb: oare câți români ar opri pentru un țigan „murat” de ploaie, însoțit inevitabil de pirandă și vreo trei plozi mucoși, flămânzi și gălăgioși? Bine, măcar, îmi spun, că ne aflăm pe drumul cel bun, corect politic: nu deschidem, ucigaș, din mers, portiera dinspre trotuar atunci când trecem prin dreptul lor. Acum, sper că nu veți pretinde că eu v-aș fi dat ideea… Săritori. Un publicist remarcă faptul că suntem un neam foarte „săritor”. Dar nu neapărat în sensul moral sugerat de ghilimele, ci în accepția directă, mecanică (poate ar fi mai corect „săltăreț”?): ne sare iute țandăra…, ne sare muștarul…, ne sar ochii din cap…, inima din piept…, smalțul…, ne sar capacele… Taxi. „– Ești un ticălos!/ – „Ești un ticălos”,/ – Doar asta mai știi să îmi spui? Unde au dispărut drăguțele «iubit adorat», «bestie sexuală» și alte asemenea cuvințele dulci pe care mi le susurai la ureche?/ – Unicul cuvințel pe care simt acum nevoia să ți-l susur la ureche este: TAXI!!!” (Julia Roberts și Brad Pitt în „Mexicanul”, 2001 ). Vai (de mine…). „– Mă uimești. Gândirea ta de turturea se vrea prenupțială ori este doar post-coitală?/ – Dar prostia ta este oare congenitală?” (Dominique Pinon și Clotilde Mollet, în „Fabulosul destin al Ameliei Poulet”, 2001)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: