110 jandarmi, la „Sfânt”

În perioada 24-25 iunie 2010, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în zonele în care se desfășoară manifestările cultural-artistice incluse în programul „Zilele Sucevei”.

 

Astfel, în cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ai Poliției Comunitare Suceava, 68 de jandarmi vor acționa pentru buna desfășurare a activităților organizate la nivelul municipiului, urmărindu-se în principal prevenirea încălcării normelor de conviețuire socială, monitorizarea și descurajarea grupurilor care tulbură ordinea și liniștea publică, precum și depistarea și sancționarea celor care săvârșesc fapte antisociale.
Cu prilejul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, un număr de 110 jandarmi asigură, în perioada 23-24 iunie, măsurile de ordine publică la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, în zona adiacentă a acesteia, precum și pe durata procesiunii ce se va desfășura în zona centrală a municipiului. La acțiune vor participa și lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ai Poliției Comunitare Suceava.
„Recomandăm participanților la manifestări să respecte precizările organizatorilor și ale organelor de ordine, să acorde o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evite conflictele cu persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor și polițiștilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Sfătuim persoanele care intenționează să ia parte la manifestările religioase să manifeste calm, înțelegere și să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în incinta mănăstirii”, spune cpt. Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al jandarmilor suceveni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI