Violator și asasin în libertate !

Alertă de grad 0 pe teritoriul județului! Un criminal deosebit de periculos se află în libertate. Polițiștii dețin informații că Florentin Nicolae Muscă, de 29 de ani, din Măzănăești, comuna Drăgoiești, este asasinul Ilenuței Nuțu, de 42 de ani, din Băișești, Cornu Luncii, al cărei cadavru a fost găsit duminică, 6 iunie, pe un câmp dintre Cornu Luncii și Horodniceni, într-un tub colector din beton, dintr-un șanț de irigare.
 


Tot el este și autorul, în noaptea de 8/9 iunie, unei tentative de viol asupra Rodicăi L., de 68 de ani, din Măzănăești. Bătrâna se afla la domiciliul Valeriei F., unde individul a pătruns prin efracție și escaladare. Pentru a-și ascunde urmele faptei și pentru a împiedica identificarea sa, a dat foc la casă. Și tot el, în urmă cu două săptămâni, a încercat să o violeze pe câmp pe Mariana C., în vârstă de 43 de ani, din Cornu Luncii, care se afla la prășit, exact ca în cazul Ilenuței Nuțu.
Tribunalul Suceava a emis ieri mandat de arestare preventivă, în lipsă, pe numele criminalului, pentru tentativă la omor deosebit de grav, tentativă de viol și violare de domiciliu (faptele din noaptea de 8/9 iunie). Florentin Nicolae Muscă este un fost pușcăriaș, liberat anul trecut, în august, din penitenciar, unde fusese aruncat, prin 2001, pentru viol și lipsire de libertate în mod ilegal.
Polițiștii IPJ Suceava au scotocit și ieri arealul Cornu Luncii – Horodniceni – Drăgoiești, unde se pare că se ascunde. În urmă cu o zi, comandourile de ofițeri și agenți operativi au ratat prinderea lui, deși fusese încercuit și, la un moment dat, s-a tras și cu pistolul după el.
Persoanele care pot furniza informații care să ducă la reținerea persoanei urmărite sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI