Parc în curtea C.N. „Al. I. Cuza”

Administrația locală vrea să reducă din deficitul de zone de agrement

 

Administrația locală suceveană intenționează să compenseze deficitul de zone de agrement din localitate prin înființarea de noi parcuri. În acest sens, conducerea primăriei are în plan preluarea unei suprafețe de la Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din cartierul Burdujeni și transformarea acesteia într-un perimetru destinat relaxării.
„Suntem restanțieri, în cartierele municipiului, în ceea ce privește zonele de agrement. De aceea, intenționăm să amenajăm un parc pe Calea Burdujeni, iar, în urma discuțiilor cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cu acordul conducerii colegiului, vom lua o suprafață din curtea unității școlare și vom amenaja un nou parc”, declară edilul-șef Ion Lungu, adăugând că noua „oază verde” va deservi atât locuitorii cartierului, cât și elevii de la unitatea de învățământ. Primarul spune că este vorba despre o suprafață de circa 2000 mp din curtea unității școlare în cauză, suprafață care, în prezent, nu are o destinație precisă. Ion Lungu precizează că analizează și alte unități de învățământ cu asemenea disponibilități, finanțarea necesară urmând a fi atrasă de la Administrația Fondului de Mediu.
Se precizează că în Burdujeni locuiește 40% din populația municipiului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI