Premieră națională la Vatra Dornei

Primul Campionat național de sanie – pistă naturală

În perioada 11-14 martie, Vatra Dornei a fost gazda primului Campionat național de sanie – pistă naturală organizat vreodată în țara noastră.
Sania pe pistă naturală este o disciplină sportivă destul de veche, dar puțin cunoscută la noi. De foarte mulți ani se organizează campionat mondial, campionat european și cupă mondială, la care participă aproximativ 14 țări, printre care, în acest an, și România.

 

Prima pistă amenajată și înghețată corespunzător în țara noastră este cea de la Vatra Dornei, realizată exclusiv prin eforturile Clubului Sporturilor de Iarnă și a unor sponsori inimoși. Eforturile s-au concretizat în realizarea a 380 metri de pistă cu șapte viraje, aproximativ 500 metri lini-ari

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI