Din cauza finanțării ciuntite de criză, lucrările vor dura nu mai puțin de 5 ani, spune primarul Ion Lungu > Municipalitatea speră într-o suplimentare de fonduri de la suita guvernamentală care, astăzi, în frunte cu premierul Emil Boc, inspectează obiectivul de investiții sucevean
Lucrările la prima rută ocolitoare a municipiului Suceava au fost reluate zilele acestea. Primarul urbei reședință de județ, Ion Lungu, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că se lucrează la primul viaduct din zona Bisericii Hagigadar, pe DN 2, spre localitatea Moara. Însă, cu toate acestea, perspectivele nu sunt tocmai îmbucurătoare, fondurile alocate de la centru fiind ciuntite de criză. Astfel, deși inițial se prevedea un termen de 3 ani, acum se estimează că intervențiile vor dura nu mai puțin de 5 ani.
„Există forțe destul de consistente, care lucrează la grinzi, la armăturile metalice în primul rând, trei piloni fiind gata. Este o lucrare de anvergură, și este clar că se vor înregistra întârzieri. Deși, conform indicatorilor economici ruta trebuia finalizată în 36 de luni, probabil că ne vom întinde pe vreo 5 ani, pentru că aceasta este realitatea. Lucrările sunt finanțate de la Ministerul Transporturilor, precizându-se foarte clar că investițiile se vor face în limita fondurilor prevăzute cu această destinație. Având în vedere că este criză, fondurile au fost mai mici”, relevă edilul-șef.
În acest an, de la Ministerul Transporturilor este asigurată o sumă de circa 10 milioane de euro, astăzi obiectivul fiind inspectat de premierul Emil Boc și de o importantă suită guvernamentală. Dl Lungu și-a exprimat speranța că, în urma descinderii guvernamentale, factorii ministeriali vor fi înduplecați la o suplimentare a sumelor necesare. Primarul spune că centura de ocolire a capitalei de județ are rolul preluării traficului greu, în multe zone, în special în Ițcani, acolo locuințele având de suferit de pe urma circulației mașinilor de mare tonaj.
Execuția la prima rută ocolitoare a început anul trecut, constructorul fiind firma SCCF Group Colas Iași, iar beneficiarul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km și va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Mihoveni – Pătrăuți – Siret, precum și cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei spre frontiera cu Ucraina. Valoarea proiectului este de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. Carosabilul cu două benzi este prevăzut a avea o lățime de 7 metri și va permite o viteză de circulație de 80 km/h. Pe traseul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri și, respectiv, de 249,5 metri. Vor fi amenajate și 6 poduri, dintre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri.

























Comentarii