Spațiul public nici n-a tresărit la apariția unei informații scandaloase: de-abia acum câteva săptămâni Parlamentul a luat în discuție o ordonanță a guvernului Ciorbea, iar alte acte și mai vechi, pe lângă cele din instanțe, încă își așteaptă rândul. Nu ne mai miră.
Acest mod de lucru pare a fi devenit obișnuință, întrucât mass-media debordează de enunțurile puterii, ale partidelor și ale organelor diriguitoare, cu priorități, proiecte de cine știe când, dar de care s-a ales praful. Uneori, diferiți activiști, inși „cu greutate”, vrând să-și demonstreze „competențele”, perorează despre ele până la banalizare și epuizare de rating, ca apoi să le înlocuiască cu altele. Și tot așa. Căci de criză putem scăpa, de politicianism, se vede că nu.
Cele relatate dovedesc aflarea în treabă a formațiunilor care se perindă la putere. În absența unor baze de date riguros întocmite, specifice oricăror intelectuali responsabili, actul de guvernare lasă impresia unor continue căutări, șovăieli, renunțări, întoarceri… De greșeli nu mai amintim. Ar fi fost nevoie de voință, de oameni capabili să conceapă și să pună în operă reforme, să urmărească atenți începerea și finalizarea lor. Să nu poată dormi de grija graficelor… De aceea tranziția spre nu mai știm ce pare o poveste fără sfârșit.
De remarcat că ideile nu lipsesc, nici ale puterii, cu atât mai puțin ale opoziției. Numai că, din păcate, în afara presei, nimeni nu le urmărește finalitatea, iar transformarea lor în proiecte viabile nu se întâmplă decât rareori, și atunci cu sorți de izbândă îndoielnici. De aceea, accesarea fondurilor europene e cea mai scăzută din Uniune, transformările sociale, inclusiv reformarea învățământului, absolut necesare, cad rapid în desuetudine, iar cota de încredere a atâtor demnitari, a instituțiilor publice, deci a democrației, a ajuns de ocară, ceea ce face din statul de drept un construct pur teoretic. Ca atare, din agenda principalilor actanți e ocolită tocmai rezolvarea necazurilor cu care se confruntă cetățenii, satul, agricultura, economia, serviciile publice, școala, cultura. Ca să nu se observe lipsa rezultatelor, anunță mereu în discursuri emfatice că „vor face, vor drege”, dar de întâmplat nu se întâmplă mai nimic. Ai impresia că declarațiile la nivel înalt apar doar spre a fi înregistrate și comentate de jurnaliști, iar baza de date a partidelor, a instituțiilor nu coincide nicidecum cu aceea a liderilor, înfeudați tot mai mult într-un sistem de relații personale, păgubitor nu doar pentru contribuabili.
Mediile scot în evidență zilnic ba blestemul nefinanțării, ba falimentarea atâtor întreprinderi, urmată de disponibilizări, ba prăbușirea tavanului unor clădiri vechi, spitale, școli dărăpănate… Salariile sunt tot mai anemice față de prețul vieții, fenomenul cultural s-a ofilit pe măsură, gripa A/H1N1, diferite boli caracteristice subdezvoltării amenință populația, așa că mai tragem o conferință de presă, mai punem de un praznic pentru fiii ploii, iar în capul mesei îi așezăm pe ai noștri, aducem taraful Hopațupa, circul cu femeia-șarpe și omul cu fundul în două luntri, dansând ca Tarzan, șoferul exhibiționist, pe ritmuri grobian-maneliste, iar chermeza cu mici și bere gratis încheie paranghelia. Criza se alungă cică cu aplauze și distracție. Apoi anunțăm o ședință-fulger de guvern, de consiliu, de ce-o mai fi, după care constatăm că iarăși nu se întâmplă nimic. Dacă pe strungar, pe inginer, pe profesor îi evaluează cineva, pe politician cine-l ia la bani mărunți? Doar electoratul păcălit din patru în patru ani cu mijloace tot mai „științite”? Nu cumva autoritatea, rolul demnitarului se risipesc în permanenta hărțuială, că ți-e și jenă să mai deschizi televizorul?
Baza de date, planificarea riguroasă țin de organizarea științifică a muncii. În absența lor, politica rămâne prizonieră replicilor și reacțiilor, nefiind în stare să depășească timpul prezent, nici stadiul electoral al confruntării, al goanei după voturi. În acest scop, din ce în ce mai obraznici, politicieni de doi bani curtează în campanie păturile defavorizate, sărăcimea satelor și a orașelor, conform vechiului refren: „1 Mai, 1 Mai / Duci pe prostul unde vrai / C-o bucată de malai”. A rămas în top de pe vremea când trebuia să votăm „soarele” bolșevic pictat pe toate gardurile. De aici patima serbărilor rustice, de aici manifestările cu țuică, vin, ciolan, fasole pentru gură-cască. Nu asta așteaptă șomerii și oamenii necăjiți. Guvernanții nu sunt interesați de acțiuni temeinice pentru eradicarea sărăciei, a bolilor, a accidentelor care omoară pe șosele și pe șantiere inși buni de treabă, ci doar cum să-și perpetueze puterea.
Între timp, s-a perfecționat discursul dublu: murim solemn de dragoste și milă pentru sărăceni, dar prin ordonanțe de urgență le mai cârpim o curbă de sacrificiu, un impozit, fiindcă nu știu altă metodă să iasă din criză.
Beția puterii crește la cote grotești, dar judecata critică se împuținează urcând spre vârf. Pentru a acapara puterea și a-i exploata resursele, vechii dușmani sunt în stare să se înfrățească sub același steag, deși se urăsc de moarte. Cârdășia o fac ostentativ, în numele iubirii de țară și de neam. De ceva vreme, s-a revenit la principii vetuste, relicve de pe vremea democrațiilor primitive, astfel că cinicul „cine nu e cu noi e împotriva noastră” (Stalin) nu numai că nu rușinează pe cineva, dar a prins până și la elitele susținătoare de o parte ori de alta.
Pe timpul regimului burghezo-moșieresc, opinca mai avea oarece demnitate dată de munca grea și cinstită. Cu toată opresiunea, cum scrie în cartea roșie de istorie, răzbăteau reproșuri crunte: „Dar până când, boieri dumneavoastră?” Astăzi talpa țării își vinde votul pe te miri ce, lăsându-se călcată în picioare de tot soiul de ariviști și samsari politici.
Comentarii