Ca observator al politichiei, nu bănuiam că mitul răpitoarelor zâne nepăsătoare la ger și vântoase îmi va fi de folos. Deși îi bagă în boală fără leac pe cei mai falnici flăcăi. Îmi închipuiam că diriguitorii nu se lasă ademeniți de dansul lor hipnotic-zvăpăiat, că sunt lideri tari, drepți și curajoși, nu șovăielnici ca noi, muritorii de rând.
Numai că siguranța lor de sine n-are legătură cu forța degajată pe ecran sau în confruntările electorale, asta fiind doar imaginea pe care vor să ne-o vândă. În sinea lor, mai toți se tem de ziua de mâine, de comploturi și de trădări, n-au încredere în consilieri, suferind că nu sunt adulați de toți supușii. La rândul lor, politologii arareori trec de aparențe, și atunci o fac cu oarece jenă, dacă nu cu un anume parti-pris, dar de fiecare dată superficialitatea abordărilor a ratat degajarea unor concluzii utile. Studiind motivația actelor politice, descoperi că nu argumentația științifică le determină, ci o mitologie rurală legată de (ne)noroc, soartă și superstiții, cultivate de când lumea pe meleag cu vârcolaci și moroi. Situația se datorează tradițiilor arhaice în centrul cărora se regăsește bordeiul lovit de intemperii și năpaste, nu burgul, cetatea ocrotitoare și sigură.
Dar neliniștea lor interioară e tot mai greu de ascuns: nu e întrunire, de la vârf până la comună, în care să nu se dea bine cu sfinții. Frica de viitor îi determină să pună pile la buget pentru construirea locașelor de cult, iar pe stăpânii peste fonduri să ctitorească biserici după tipic voievodal. Își aduc aminte de sărbători, fac cruci până la pământ, îngenunchează și mai evlavioși în fața icoanelor, dacă sunt focalizați de camera de luat vederi. Normal că ne-ar fi plăcut să o facă sfielnici, din credință sinceră, nu pentru a smulge adeziunea poporenilor. De blasfemia politrucului care se milogește pentru voturi la microfon, în fața Sfântului Altar, ocupe-se canonicii, căci nouă ne lipsește duhul anatemei.
Văzând că Dumnezeu ajută, dar nu bagă voturi în traistă, politica românească a cotit-o de ceva vreme spre misticismul de grotă. Să nu rămână mai prejos de virilul Sarko, de Berlus cel Macho și de Clinton Felațiofilul, dar mai ales de Întunecimea Sa Bokassa I cel Canibal, de pretinii Sékou Touré și Mobutu Sésé Seko Kuku Ngbendu wa za Gamba, modelele perene ale politichiei valahe. Mai sus amintiții aveau la curțile lor magicience atotfăcătoare, vrăjitoare, clarvăzători, zodiecărese nurlii și astroloage. Mari reformatori, întâii noștri bărbați de stat și-au umflat haiducește schemele de personal și bugetul aferent spre a beneficia și ei de energii și farmece la urne. Pe bănuțul contribuabilului. Ne-o spunea prin 2007 un bun cunoscător și martor, Vasile Dâncu. Între timp (a)normalitatea a bubuit. N-am mai pus la socoteală ursitoarele genitoare de magie neagră, căci toate sunt copleșite de importanță și parai în campanii electorale.
Firește, nu negăm existența altor forme de cunoaștere: religioasă sau revelată, mistică, mitică, onirică, ezoterică, mediată etc., dar în lumea modernă școala are la bază rațiunea, logica și științele ca principii formatoare. În consecință, ne-am fi așteptat să dăm votul în funcție de încrederea în vreun program acătării, nu după mantra, aura unei creaturi indigo, ieșită de sub hlamida Sfântului Nicolae. Om fi fost noi beți în ’89, dar acum suntem îmbătați cu apă mov, neîncepută: cică o forță supranaturală ni-l aduce pe alesul demiurgic, vezi miruirea din Parlament, într-o caleașcă luminată de masalale cu flăcări violete. Peisaj gongoric și delir mistic demn de Pendulul lui Foucault al lui Umberto Eco, nu de secol XXI european.
Odată scăpate în spațiul public, însemnele înapoierii noastre politice ar fi trebuit să zguduie niscaiva jilțuri mărețe. Or reacția societății civile a fost una din veacul de anțărț: deși faptele s-au petrecut aievea, sub ochii noștri holbați, la oră de maximă audiență, elitelor nu li s-a clintit hermeneutica, din contră, specialiștii au analizat eficiența unor astfel de metode, pe alte meridiane, adică în Africa Neagră, ca și cum faptul de a-i pune la treabă pe abilii nganga, capabili să-l scoată din urne până și pe Vasile Roaită, cu tot cu sirenă, ar fi cutuma alegerilor libere.
Aici nu e vorba de povești de adormit copiii: adevărul transpare din netrucata emoție în glas a celebrului solomonar Hrebe, convins că joia flăcării violete e adevăratul chichirez al pierderii alegerilor de către dezvrăjitul Geoană. Biruitorii și-au apărat izbânda dând vina pe simple potriveli sau pe împrejurare, însă la confruntarea televizată, atât favoritul, cât și susținătorii erau înveșmântați mai toți în accesorii înflăcărate în violet, lila, stânjeniu, vioriu etc. Pe deasupra, au apărut și informații detaliate despre steaua satanică ori înrolarea în oastea liliachie a yoghinilor bivolari dimpreună cu frații și surorile din cultele neoprotestante. Cu toate acestea, cică nici vorbă de ocultism, magie, vrăjitorie. Întâmplarea seamănă leit cu mineriada mironcozmistă, când ortacii au schilodit câteva mii de studenți, făcând bude din biblioteci, laboratoare, amfiteatre, dar dl Iliescu le-a mulțumit pentru eroismul, curajul patriotic cu care au răsădit trandafiri în Piața Universității.
Se naște o dilemă: picați în robia ielelor, și-au pus în gând să reformeze educația, statul laic, economia și ce-o mai fi. Nu că istoria con-semnează contribuția altor culori precum verdele osmanlâu-legionar și roșul bolșevic la reducerea populației terestre, dar se vor înlocui logica, fizica, astronomia cu științele oculte, ezoterica, șamanismul, solomonăria etc.? Președintele se va numi Mare Vrăjitor și se va alege după mantra cravatei mov?
Comentarii