Birocrația e făcătoare de țară. Națiunile occidentale au atins nivelul actual de civilizație și bunăstare grație unor birocrații școlite și eficiente. Opusul acestora poate fi studiat în România. Oricât am detesta-o, e intermediarul între noi și statul întrupat de ea. Acoperă integral vârsta cetățeanului, inclusiv perioadele intrauterină și… post-mortem.
Se cunosc multe tipuri de birocrații, dar a noastră e șleampătă de la origini până în prezent, iar viitorul se înscrie pe aceleași coordonate. Cea importată de Carol I și continuată de Ferdinand, avându-l ca genitor pe celebrul Otto von Bismarck, primul ministru al Kaiserreich-ului, a reușit să disciplineze cumva funcționărimea, permițând românilor să-și desăvârșească idealul de unitate națională și să ajungă o entitate europeană de sine stătătoare. Se baza pe respectarea regulilor și educarea încrederii în cetățean. Căci el era statul. În doar șase decenii s-a putut respira europenește, demonstrând că, la Porțile Orientului, se poate construi o patrie normală. Urme ale ordinii și disciplinei prusace se mai află și azi în organizarea cadastrală a Bucovinei și a Ardealului. Cine vrea să admire caligrafii gotice impecabile și hărți teritoriale precise n-are decât să deschidă impresionantele volume, catagrafii.
Comuniștilor nu le-au convenit regulile și le-au aruncat la gunoi, importând modelul sovietic al birocratului care calcă de șapte ori într-un același loc iar superiorul îl talonează mereu suspicios. Cetățeanul a fost substituit cu „capul de locuitor” și cu membrul de partid, iar încrederea în om și în cuvânt a dispărut odată cu întocmirea fișelor de cadre. Nu erai membru pcr, nu aveai drepturi, ci numai obligații. În loc de încredere, s-au legiferat suspiciunea, izolarea în propria carapace. Ca să nu tânjești după lumina libertății, ți se cereau mereu hârtii, acte, dovezi, confirmări, adeveriri, certificări, actualizări, reveniri, cópii simple, duble, triple, dosare ici, dosare colo etc. Și pentru vii, și pentru morți. Pentru naștere, înmormântare, boală, sănătate, casă, scaun, găină, vacă, plug, pământ, fântână, gard, apă și aer, drum și copac, șanț și budă… Mai mult, birocrații deveniseră un fel de supraveghetori și temniceri ai unei populații gregare mânate cu biciul poliției politice și al delațiunii spre „țelul suprem”. Noianul de hârțoage a stârnit reacții de un comic aparte: apăruseră ironii la adresa așa-zisei DMH (Direcția de Mișcare a Hârtiilor), sau scheciuri satirice ale actorilor curajoși. Urmate de râs albastru.
Am participat cu entuziasm la revoluție, evident, în fața televizorului, ca orice provincial, cu gând că vom scăpa de hârțoage. Stupoare! În loc de una, se cer mai multe. Dar acum toate costă. Ceea ce într-o țară normală se rezolvă pe loc, la noi durează o lună, două, trei… sau două decenii pentru decizia instanței de a reintra în posesia drepturilor, a moștenirii, a bunurilor luate cu japca de comuniști. La care primarul privește scârbit, trimițându-te din nou la tribunal. Vrei să înființezi o firmă, să dezvolți o afacere? Câteva luni bune aduni aprobări. Vrei să faci o casă? La fel. Vrei să-ți înscrii copilul la…? Zeci de zile de lucru pierdute pe la ușile birocraților. Vrei operație, pensie, vrei un credit, trebuie aprobare de la…, trebuie să completezi formulare, să aduci adeverințe de la…, toate certificate, aprobate, verificate de… și apoi mai vorbim (decalogul mitei).
De ceva vreme s-au introdus instrumente moderne, carduri de sănătate, de pensionar, carnete de…, baze de date. Ei și? Aduci mata adeverință de salariat. Trebuie vizată la DSP, la direcția cutare, de primar, de șefi și șefuleți, nu contează că locuiești la sute de km, trebuie apoi iar și iar verificată, certificată, acceptată de… Mori cu zile. Instituțiile nu mai au loc de arhivare, se sufocă în hârțoage, iar în birouri cu greu te mai poți strecura printre mese, calculatoare, imprimante, dulapuri cu mii de dosare și oameni asudând din greu să înregistreze, clasifice, repartizeze, să care bibliorafturi. În timp ce la ușă, afară, pe ploaie, pe vipie, pe ger de crapă pietrele, așteaptă cozi lungi de zeci, sute de contribuabili, ca pe vremuri, la butelii, pâine, lapte, carne…
Însă discursul politic e plin de bune intenții. Se reformează statul. Se începe de sus. Cu Senatul. E în plus. Serviciile secrete, nu. Chiar dacă sunt de 10 (zece!) ori mai populate ca temutul MI 5. De birocrație însă nu scăpăm. N-are nimeni habar cum. Mahării zilei nu stau la cozi. Nu umblă cu dosare. Afacerile? Între patru ochi. Mâna pe bani și ochii la ușă. Își fac operații, își îngrijesc sănătatea doar în renumite clinici occidentale, pe sute de mii de euro, deși unii n-au dat un ban la CAS, iar în spitalele românești plătitorii de taxe și impozite își cumpără mâncarea, medicamentele… Între firme, societăți comerciale și fisc, primărie, instituții cresc munți de hârtii, iar munții de piatră rămân golași. Avem tot mai puține păduri „per capita”.
Capitaliștii adevărați au început reforma de jos. S-a renunțat la formularistica inutilă concomitent cu informatizarea. Mâncătorilor de timp, spoliatorilor de bani degeaba de la contribuabili, miilor de șefi, șefuleți ocupați cu plimbatul hârtiilor, plicurilor, cu ședințe multe și dese, cu telefoniada cu sau fără fir, oprită doar de cataclisme, li s-a dat altceva util de făcut. Acum, în țările anglo-saxone, creditul, aprobarea, serviciile etc. vin prompt în urma unui simplu telefon ori e-mail. Nu vezi oameni cu dosare, nici cozi la plata impozitelor, la niciun fel de plată. Nu ești legitimat pe stradă. Îți poți declina doar identitatea. Dacă ți-o declari în fals, te privește, dar suferi rigorile legii. Iar legea nu e glumă pentru nimeni.
PETRU TOMEGEA
Comentarii