Fondul Proprietatea, frână în calea rezolvării revendicărilor

„Tare mă tem că este mai degrabă o frână, decât un factor de simplificare”, a declarat președintele CJ, Gheorghe Flutur, ieri, într-o conferință de presă > În județul Suceava, legile proprietății nu funcționează, solicitările celor îndreptățiți, inclusiv la Legea „Flutur”, fiind rezolvate doar în mică măsură

În județul Suceava, demersurile pentru soluționarea revendicărilor foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora bat pasul pe loc. Aceasta, potrivit unei analize pe legile proprietății făcute împreună, zilele acestea, de Consiliul Județean și Prefectura Suceava. Astfel, la Legea din 2005, nr. 247, cunoscută și ca Legea „Flutur”, în scripte figurează peste 33.000 de cereri pentru o suprafață de 358.000 de hectare, dintre care 326.000 de hectare terenuri cu vegetație forestieră.

 

Gheorghe FLUTUR

Președintele administrației județene, Gheorghe Flutur arată că s-au făcut validări de până la 2800 de hectare de pădure, suprafețe care nu pot fi restituite efectiv din cauza lipsei terenului. La fel, validată este și restituirea a aproximativ 500 de hectare de teren agricol (pentru unele suprafețe și ca urmare a obținerii de hotărâri ale instanței) și care, de asemenea, nu pot fi puse în posesie, pe motiv de epuizare a disponibilului de teren. „Voi interveni și la Guvern, deoarece, aici, trebuie găsită o soluție. Există o interpretare a Curții Constituționale conform căreia nu pot fi operate puneri în posesie pe terenurile pe care statul a fost proprietar sau pe care și alți proprietari au revendicat și cer și ei, în așteptare”, arată fostul ministru sucevean al agriculturii și promotorul Legii nr. 247, Gheorghe Flutur.

„Sunt lucruri în aer, pentru că omul nu înțelege. El are hotărâri definitive și irevocabile și nu poate fi pus în posesie din lipsă de teren”, explică președintele Consiliului Județean

Dl Flutur crede că rezolvarea stă în lichidarea terenurilor din administrarea Agenției Domeniilor Statului, dând ca exemplu revendicatorii de păduri din zona Vama, care nu pot fi puși în posesie ca urmare a existenței unui concurent important la restituire, adică Fundația Fondului Bisericesc Ortodox din Buco-vina. Alte terenuri în dispută sunt „domeniile de la Broșteni”, luate la ochi și de prințul Paul, dar care, se pare, a pierdut în instanță procesul pentru adjudecarea suprafețelor vizate. „Sunt lucruri în aer, pentru că omul nu înțelege. El are hotărâri definitive și irevocabile și nu poate fi pus în posesie din lipsă de teren”, explică președintele Consiliului Județean.
Gheorghe Flutur opinează că și Fondul „Proprietatea” ar trebui să se implice mai mult, manifestându-și, în același timp, reținerea față de activitatea acestei structuri din capitală. „Tare mă tem că este mai degrabă o frână, decât un factor de simplificare”, a declarat dl Flutur, ieri, într-o conferință de presă.
Președintele executivului județean spune că foarte multă lume vine să-i ceară audiențe pe această temă, deși nu are atribuții în domeniu, retrocedările de terenuri și case fiind de competența Prefecturii. Conform analizei amintite, la Legea nr. 290, din cele peste două mii de dosare privind terenurile rămase în nordul Bucovinei și Ținutul Herța, doar 112 sunt admise, respectiv doar circa 5% din total. Cauza o constituie, în opinia președintelui Consiliului Județean, faptul că solicitanții nu au putut face dovada cu acte a proprietăților de peste graniță, majoritatea documentațiilor fiind în analiză la București. În ceea ce privește Legea nr. 9, referitoare la despăgubirile pentru proprietățile din Cadrilater, cele 23 de cereri ale refugiaților în zona Rădăuți sau ale moștenitorilor acestora nu au primit nici la această dată vreo soluție. La Legea nr.10 a imobilelor naționalizate, în evidență există mai mult de 2700 de dosare, numai 100 de îndreptățiți fiind puși în posesie prin restituire în natură. Majoritatea documentațiilor se află încă pe la primării, motivul numărului mic de soluții fiind insuficiența actelor doveditoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: