„…Sigur la mijloc a fost o tulburare psihică”
ne-a declarat dr. Alexandru Paziuc
Medicul psihiatru Alexandru Paziuc, de la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung, ne-a precizat ieri că gestul sucevencei care și-a ucis copiii și apoi s-a sinucis nu se explică decât “printr-o reacție psihotică de moment, cauzată de o veste dură sau de o boală psihică nedepistată”.
Dr. Paziuc spune că ar fi posibil ca femeia să fi avut “halucinații auditive și vizuale”, să fi auzit voci care i-ar fi spus că cei doi copii ai săi ar fi “posedați”. Acestea sunt caracteristice schizofreniei, iar în opinia dr. Paziuc, gestul ei ar fi cauzat de “o tulburare psihică”. “Este un delir, o boală nedepistată, culminând cu gestul respectiv. În opinia mea, sigur la mijloc a fost o tulburare psihică. Vocile sunt imperative în special la schizofrenie sau parafrenie, depinde de vârsta pacientului. Ea fiind tânără, e vorba de o schizofrenie paranoidă, cu halucinații auditive care îi dictează ce să facă în viață. Așa se explică pruncuciderile, piromania și altele”, a declarat dr. Alexandru Paziuc.
Potrivit unor surse neoficiale, tot medicale, Gabriela Cetin ar fi avut un comportament mai ciudat, dând mai demult anumite semne de boală psihică (cum ar fi privire sticloasă, explicată prin halucinații, după cum ne-a spus dr. Paziuc). Referitor la acest aspect, fostul medic de familie al Gabrielei Cetin, dar cu mai multă vreme în urmă, dr. Ruminița Papuc, ne-a precizat ieri: “Nu am remarcat ceva deosebit, eu m-am ocupat mai mult de cei doi copii”.
Specialiștii spun că “forma paranoidă a schizofreniei se caracterizează prin predominanța în tabloul clinic a elementelor halucinator-delirante, existența preocupărilor și convingerilor delirante sau a halucinațiilor auditive dominând întregul aspect clinic.” Persoanele cu această formă de boală, în comparație cu ceilalți schizofreni, au șanse mai mari să se căsătorească și să se integreze socio-ocupațional.























Comentarii