De ce și-a omorât copiii Gabriela Cetin ?

Gabriela Cetin a murit luni noapte în jurul orei 1 la Spitalul Județean Suceava, la numai 31 de ani. Cu câteva ore înainte, femeia și-a ucis ambele fetițe, în vârstă de 9 și 5 ani, după ce le-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit de bucătărie. La puțină vreme după ce și-a lăsat copii într-o baltă de sânge, Gabriela s-a aruncat de la geamul locuinței situat la mansarda unui bloc de pe strada Luceafărului din cartierul George Enescu. Procurorii și polițiștii anchetatori spun la unison că nu-și amintesc ca în județul Suceava să se mai fi petrecut vreo faptă atât de dramatică și atroce, faptă care, nici după două zile de când s-a petrecut, nu are încă o motivație rațională.

 

O familie fericită

Gabriela Cetin era căsătorită de 10 ani cu un cetățean turc, Ozer Cetin, împreună cu care formase o familie frumoasă, un model de admirat și invidiat. Cei apropiați spun că pentru Gabriela, care s-a dovedit mereu o soție bună, o mamă atentă și iubitoare, cele două fetițe, cea mare elevă la Școala Generală Nr. 3, erau mereu o prioritate și nu-ți trebuia mult ca să vezi că le iubea ca pe ochii din cap.
Cunoscuții spun că Gabi a fost o fată educată, liniștită, veselă care și-a petrecut viața după principii bine inoculate în copilărie. “Am fost partenere de joacă în copilărie și peste ani, ocazional, mai stăteam de vorbă despre casă, despre noi, despre copii. Îmi vorbea de fete de fiecare dată, erau sufletul ei. De aceea toate cele întâmplate par a fi gesturile unei alte persoane, nu ale Gabrielei. Fata asta n-a fost niciodată rea, niciodată violentă, nici măcar verbal. Părea fericită și mulțumită de viața ei, își iubea bărbatul, fetițele erau sănătoase și frumoase. Nu știu să-i fi lipsit ceva de ordin material, pentru că soțului ei îi mergea bine. Nu pot crede că a fost în stare să-și omoare copiii. Nu Gabriela”, a declarat G.M., o veche prietenă din copilărie a Gabrielei Cetin.

Vecinii au auzit țipetele copiilor

Și totuși ceva s-a întâmplat luni în sufletul și mintea femeii de 31 de ani, ceva care a declanșat întreaga nenorocire.
Cercetările efectuate până în prezent de polițiști și procurorii criminaliști au putut reconstitui ultimele două zile din viața Gabrielei Cetin. Duminică, tatăl ei, care locuia la parterul aceluiași bloc, împreună cu ginerele său și cu cele două nepoate, a fost la munte în zona Gura Humorului. Gabi nu i-a însoțit, iar când întreaga familie a revenit acasă le-a făcut mâncare și a ascultat povestirile fetelor (cea mare, în fotografia clasei ei) despre ziua petrecută de ele la zăpadă.
Toate păreau în regulă cu femeia care peste 20 de ore avea să bage cu o violență de nedescris cuțitul în cele două copile ale sale.
În ziua tragediei însă, evenimentele s-au precipitat se pare după prânz, în jurul orei 14. Surse neoficiale au declarat că pe la acea oră Ozer Cetin a încercat să vorbească cu soția lui la telefon, dar aceasta nu i-a mai răspuns. Nu a avut succes nici pe telefoanele mobile ale fetițelor, astfel că l-a rugat pe socrul său să vadă ce-i cu familia lui. Nici acesta din urmă n-a obținut vreun rezultat, ușa casei fetei lui rămânând în continuare închisă. La fel a găsit-o Ozer Cetin atunci când a venit acasă, în jurul orei 17, oră la care, spun aceleași surse, cei doi copii erau deja morți, iar mama lor stătuse cu ei în casă astfel circa 2 ore. Vecinii au declarat anchetatorilor că auziseră țipete în apartamentul familiei Cetin mult înainte de ora 17, dar nimeni nu s-a băgat să vadă ce se întâmplă acolo.
Cert este că, în timp ce soțul împreună cu un prieten forțau ușa de la intrare în apartament, Gabriela Cetin s-a aruncat pe geam. Respira atunci când a găsit-o tatăl ei, întinsă pe zăpadă, și avea încă un cuțit în mână.
Tânăra femeie a mai trăit la spital doar câteva ore, nerevenindu-și din starea de comă, iar din ceea ce au putut constata medicii, nu avea șanse de supraviețuire. Cu excepția craniului, femeia nu mai avea niciun os întreg. Avea pe corp mai multe tatonări de suicid, urme de tăieturi în zona gâtului și pe abdomen.

„…Încercăm să lămurim (…) în primul rând motivul care a făcut-o pe această femeie să recurgă la un asemenea gest categoric”

Cele două fetițe au fost găsite în dormitorul apartamentului, pline de sânge, cu mai multe urme de cuțit. În cameră era de asemenea sânge peste tot, întreaga scenă a dublului omor arătând că faptele petrecute acolo au fost de o violență extremă. O violență care nu poate fi explicată decât la un om cu mintea vraiște.
Anchetatorii au găsit și o scrisoare lăsată de mama ucigașă, în al cărei conținut se combină fraze coerente cu altele mai puțin raționale. Au găsit și două sticle goale de whisky din care e posibil ca Gabriela să fi băut înainte de comiterea omorurilor, dar și după.
Procurorii criminaliști cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI