7 milioane

Doar întâmplarea a făcut să-mi dau seama că sâmbătă, între orele 15.15 și 15.30, revista online de cultură „NordLitera” (proiect susținut de cotidianul „Crai nou”) a înregistrat 7 milioane de citiri (ieri, în momentele în care înșiram aceste rânduri, contorul arăta deja 7006817)! Ivită în toamna lui 2002 dintr-un neastâmpăr al aici semnatului și al colegului său Cristian Vălianu, cu susținerea colegilor de la „Crai”, iar apoi, curând și treptat, cu susținerea a numeroși oameni de cultură din județ, din țară și de peste granițe, deși inițial „NordLitera” nu a avut la bază un proiect editorial foarte clar și coerent, revista a devenit ceea ce este acum: o platformă de comunicare preponderentă în zonele culturii și spiritualității (dar nu numai în acestea, întrucât ele nu pot fi rupte de celelalte aspecte ale vieții), ce se menține cu succes datorită celor care semnează în cuprinsul său și celor care o citesc.

 

L.D. Clement

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: