Iarna devine grea, omătul se face mare…

Pe parcursul nopții de marți spre miercuri, pe raza județului Suceava, în localitățile Ilișești (D.N.17- km 236+500 m) și Șerbăuți (D.J.209 D) s-a format polei, iar pe DN 17, pe raza loca-lităților Vama, Pojorâta și Sadova, drumul a fost acoperit de zăpadă – am fost informați de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

 

În cel mai scurt timp – potrivit acestei surse – s-au luat mă-suri de curățare a sectoarelor de drum. În continuare, am aflat, se circula „în condiții de iarnă” pe toate drumurile din județ, nefiind sectoare de drum închise circulației din cauza depunerii de zăpadă pe carosabil și fără să se înregistreze „probleme deosebite”.
Probleme deosebite nu se vor fi înregistrat, iar acest aspect este îmbucurător, însă o altă nuanță a adevărului pe care a adus-o iarna în județul Suceava este că s-a circulat dificil, pe alocuri chiar foarte dificil. „În condiții de iarnă”, carevasăzică, printr-un clișeu îndrăgit în astfel de situații de autorități. Spre exemplu, conducători auto ne-au semnalat blocaje pe ruta Suceava – Fălticeni în seara de marți spre miercuri (la Cumpărătura). Dinspre Fălticeni (un municipiu, aflăm, cu multe străzi, mai ales dintre cele periferice, cu zăpadă bătătorită) se circula ieri, în prima parte a zilei, cu „grijă”, înregistrându-se spre Suceava un timp de rulaj dublu față de cel din zilele obișnuite. Altfel spus, o rută parcursă în mod normal în aproximativ 20-25 de minute, era acoperită ieri în mai mult de 40 de minute, la o viteză medie de 50 km/h. Cu precizarea că pneurile de iarnă, atenția și viteza ponderată pe un astfel de traseu au fost atuuri importante pentru conducătorii auto. Spre exemplu, către prânz, în apropiere de Bunești, un autoturism derapase în șanț și, pentru a fi scos de acolo, a fost nevoie să fie tractat de un tractor. Pe relația Rădăuți – Suceava, aceeași situație: drumul care, în mod normal, este acoperit de un autoturism în aproximativ 40 de minute, era parcurs în timpul zilei de ieri (pe când continua să ningă) în aproximativ un ceas și jumătate.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: