Samavolnicia comunistă

Campania electorală pentru președinție a readus în actualitate tema comunismului. Subiect netranșat, ca în alte țări foste comuniste, acesta lasă loc pentru interminabile dispute despre cine și cât de comunist a fost înainte de 1989. Până și tineretul (partea lui înrolată politic) dă sentințe, deși unii nici nu fuseseră „planificați” conform durei legislații ce guverna… domeniul procreației.
Ne vom feri să taxăm un personaj sau altul drept fost comunist. Ne vom referi la cei actuali, adică la cei pe care mentalitatea de acest tip îi trădează. Unii dintre ei se consideră funciarmente democrați și sunt capabili să îți arunce cu vitriol în față dacă le aduci o asemenea acuzație.

 

Era imposibil ca, până la urmă, indiferent câți ani ar fi durat, justiția românească să nu fi recunoscut proprietatea Bisericii asupra Fondului forestier al acesteia. Este vorba despre un act firesc, tot atât de firesc precum acela că mătușa Natalia și-a lăsat cu limbă de moarte Bisericii o parte din avere sau averea întreagă. Probabil că unii dintre noi sunt oripilați când află că nu știu ce mahăr american își lasă averea câinelui.
Americanii nu sunt însă oripilați, pentru că ei acceptă ca firesc dreptul meu de a face ce vreau (bineînțeles, dacă nu lezez dreptul dovedit al altcuiva) cu averea mea, ca și dreptul celui ce o primește de a se bucura de ea în deplină proprietate.
Numai comuniștii nu au fost de acord cu această logică. Ei au confiscat micile averi lăsate cu limbă de moarte averii mari a Bisericii, transformându-le în proprietatea poporului, adică a statului. Avere de uzufructul căreia am beneficiat toți, minciună de care cei ce au prins vremurile de atunci ne-am săturat. Micul „popor” ce se înfrupta atunci (și) din aceste averi s-a perpetuat în micul „popor” care și astăzi se înfruptă din aceste averi. Ceea ce leagă cele două „popoare” este accesul neîngrădit (și ilegal) la beneficiile acestor proprietăți ale altora. Calea către beneficiu fiind binecunoscuta și cruda samavolnicie comunistă.
Scrutați-vă puțin conștiința: nu-i așa că ce-i al altuia ar putea, eventual, să ne aparțină și nouă?… Ferească Dumnezeu însă să se atingă careva de bunul nostru…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: