Jumătate de reabilitare a sistemului de termoficare

 

Programul de reabilitare a sistemului de termoficare a ajuns la jumătate în municipiul Suceava, până în prezent fiind efectuate investiții de 11 milioane de euro, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu. „Suntem la mijlocul programului de reabilitare a sistemului de termoficare”, a spus Lungu, precizând că valoarea totală a investițiilor este estimată la 20 de milioane de euro.
Edilul-șef a arătat că în 2009 valoarea investițiilor se ridică la 6 milioane de euro, iar guvernul a alocat în acest an peste un milion de euro, din care aproximativ jumătate reprezintă subvenția, iar restul fonduri pentru reabilitare termică.
Lungu a mai spus că municipalitatea continuă programul de reabilitare a punctelor termice și a rețelelor de termoficare, astfel încât în 2011 aceste lucrări să fie finalizate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI