Temperaturile neobișnuit de ridicate înregistrate în această perioadă îi afectează pe bolnavii cronici. Altfel nu se explică creșterea cu până la 60 la sută a numărului de prezentări la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou”.
Medicul urgentist Tiberiu Brădățan, purtătorul de cuvânt al spitalului, ne-a declarat că în primele două zile ale săptămânii în curs la UPU s-au prezentat circa 220 de bolnavi pe zi. “Creșterea este semnificativă în condițiile în care, săptămâna trecută, am avut, în medie, 130 de prezentări pe zi”, ne-a spus Brădățan. Purtătorul de cuvânt al spitalului ne-a arătat că mai bine de o treime dintre pacienții care s-au prezentat luni și marți la UPU suferă de boli cronice. “Îi afectează temperaturile neobișnuite pentru această perioadă”, a specificat el.
Numărul de prezentări la Secția de Boli Infecțioase este, în continuare, destul de ridicat. Medicii de aici consultă zilnic circa 70 de bolnavi.























Comentarii