Norica Nicolai

Traian Băsescu poate câștiga alegerile prezidențiale doar prin fraudă

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai a apreciat duminică, la Suceava, că Traian Băsescu poate câștiga alegerile prezidențiale doar prin fraudă. „Este singura posibilitate prin care Traian Băsescu să câștige alegerile: frauda, în care este specialist, și mizează pe memoria scurtă a românilor”, a declarat Nicolai.

 

Ea precizat că s-a cerut și că probabil la alegeri va exista monitorizare internațională, de la OSCE și Consiliul Europei, existând suspiciuni legate de pregătirea unei fraude electorale. Nicolai a exemplificat cu faptul că sunt foarte multe secții de votare care nu-și au locul, cum ar fi secțiile de votare din spitale de psihiatrie, în condițiile în care persoanele fără discernământ nu pot vota. Ea a mai arătat că se organizează foarte multe secții de votare în străinătate, chiar dacă, în evaluările din ultimii ani, la secțiile din străinătate nu se prezintă mai mult de 50-60.000 de oameni.
Nicolai a explicat că vor fi 90 de secții în Spania, peste 80 în Italia și că este surprinzător că în SUA, în cea mai mare comunitate românească ce locuiește în New York, este o singură secție, iar în Chicago, unde Silviu Prigoană și fiul său au post de televiziune și unde a fost consul Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt în campania electorală pentru Traian Băsescu, sunt patru secții de votare, deși aici nu au votat mai mult de o mie de oameni. „Noi ne așteptăm ca prin voturile din străinătate să se încerce fraudarea alegerilor. Avem informații că Traian Băsescu a cerut PD-L să i se aducă 400.000 de voturi din afara țării. Noi le spunem că suntem bine organizați, avem reprezentanți în toate secțiile de votare, și facem un apel la românii care trăiesc în special în Europa să nu se lase manipulați”, a spus Nicolai.
Totodată, eurodeputatul PNL a arătat că se pregătește fraudarea alegerilor și în țară și că nu exclude turismul electoral, în condițiile în care Guvernul PD-L a refuzat să implementeze sistemul STS pentru depistarea votului multiplu.
Pe de altă parte, Norica Nicolai a declarat că după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona recunoașterea alegerilor prezidențiale din România ar putea fi pusă în discuție, mai ales din cauza chestiunii simultaneității referendumului cu alegerile. „În regula europeană și recomandarea Comisiei de la Veneția este interzis să utilizezi instituția referendumului într-o campanie electorală pentru a manipula și a aduce un plus de discurs unui candidat. Traian Băsescu face asta de la începutul campaniei. O face ilegal, pentru că după Legea referendumului campania electorală începe cu 20 de zile înaintea referendumului”, a spus europarlamentarul liberal.
Norica Nicolai susține că, în acest moment, campania lui Traian Băsescu este în afara legii. „Legea nu contează nici pentru PD-L, nici pentru Traian Băsescu și există discuții ca aceste alegeri să fie considerate ca fiind lipsite de suport democratic”, a spus Nicolai.
Ea a mai apreciat că se utilizează excesiv banii publici în campania electorală și i-a solicitat oficial premierului Emil Boc să precizeze sumele alocate de Guvern pentru campania pentru referendum. „Campania lui Traian Băsescu este făcută din banii Administrației Prezidențiale și banii Guvernului și îi cer domnului Emil Boc să facă publice sumele alocate de Guvern pentru susținerea campaniei pentru referendum”, a spus Nicolai. Ea a cerut premierului să spună câte fonduri a alocat pentru materiale publicitare de informare a românilor și consideră că se va constata că nu s-au alocat fonduri pentru informarea publicului privind referendumul legat de Parlamentul unicameral.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI