Municipalitatea speră ca, de la anul, să demareze lucrările pentru construirea unui complex sportiv de mari dimensiuni la marginea orașului.
Intenția a fost reiterată ieri, într-o întâlnire cu presa, de primarul Ion Lungu, care a informat că de Senat a trecut o inițiativă prin care reședinței de județ i se atribuie, în acest sens, o suprafață de 12 hectare aflată la ieșirea din localitate, spre municipiul Fălticeni, pe un teren al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă. Lungu și-a exprimat speranța că demersul va avea succes și la Camera Deputaților, astfel încât o sumă cu această destinație să fie prinsă în bugetul local pe 2010.
Procedurile pentru obținerea terenului au fost inițiate în urmă cu mai mult timp, însă ele nu au avut trecere la executivul din legislatura trecută, dar nici la Cabinetul Boc.
Șeful administrației sucevene spune că în plan sunt amenajarea unui stadion, ridicarea unei săli polivalente, realizarea unui bazin acoperit de înot, dar și a mai multor parcări. Finanțarea ar urma să fie asigurată din resursele financiare ale primăriei, cu bani de la Compania Națională de Investiții, dar și în urma perfectării unui parteneriat public-privat.
„Chiar zilele trecute am avut întrevederi cu potențiali investitori în domeniul sportiv, respectiv într-o sală polivalentă”, informează primarul, adăugând că este vorba despre un proiect de anvergură și că este de dorit să se concretizeze cât mai rapid cu putință.























Comentarii