În cadrul etapei a III-a a Seriei Est, CSM București – CSMU LPS Suceava 0-3 (-17, -19, -23)
CSMU LPS Suceava s-a impus cu scorul de 3-0 chiar pe terenul celor de la CSM București, într-un meci contând pentru etapa a III-a a Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin.
Gazdele au început fiecare set mai bine, au condus, dar, la final, tot sucevenii au avut câștig de cauză. Formația pregătită de profesorul Victor Pancu a depășit gruparea bucureșteană cu 25-17, și 25-19 în primele două seturi. Ultimul set a fost cel mai echilibrat, gazdele reușind să ajungă până la 23, experiența sucevenilor fiind decisivă în momentele cheie ale tuturor celor trei seturi.
„Ne-am temut mult de acest meci cu CSM București, însă cred că, la finalul partidei, am demonstrat că avem o echipă mai competitivă decât în anul precedent. Este adevărat că de la gruparea bucureșteană au plecat doi dintre cei mai buni jucători, dar cred că și cu ei în formație, la modul cum am jucat, noi tot am fi câștigat. Urmează partida derbi, a seriei noastre, cea cu Știința Bacău, și trebuie să ne mobilizăm pentru a face un joc bun și a obține victoria”, a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.
Pentru gruparea suceveană, în partida cu CSM București, au evoluat: Sasu, Huțuleac, Giurcă, Someșan, Orășanu, Suson, Bocancea, Soveja, Ursachi.
























Comentarii