A fost Cristi Căjvăneanu. A urmat Maria Pleșca. Cine se pregătește?

Un cetățean al localității Voitinel din județul Suceava, parte a României, care la rândul ei este parte a Uniunii Europene, a fost tâlhărit, sâmbătă spre duminică noaptea, în propria casă de patru persoane (bărbați) care purtau cagule pe față. Femeia, Maria Pleșca, este soția șefului de post (adică șeful poliției locale) din Gălănești, o comună învecinată cu Voitinel și, ce e și mai important, este primarul comunei Voitinel. Ales independent.
Acestea sunt faptele expuse într-un comunicat de presă al IPJ Suceava. Triste și extrem de periculoase, dacă este să analizăm ce anume s-a întâmplat la Voitinel și până unde poate merge disoluția puterilor în statul român, în anul 2009, într-o țară membră a UE. Să le luăm deci pe rând.

 

Patru bărbați și o femeie

La miezul nopții, deci pe întuneric, ca să fie vorba și de o „agravantă” a pedepsei, patru flăcăi intră prin efracție în casa unei femei, pe care știau că o vor găsi singură în casă la acea oră, pentru că soțul, știau ei la fel de bine, este la serviciu. Au cagule pe față, îi pun femeii o pernă pe cap, amenință cum se pricep ei mai bine, după care pleacă luând cu ei suma de 4.000 de lei. În afara situației de un real pericol în ce privește libertățile cetățeanului, se impun câteva considerente:
a) cât de prost trebuie să fii ca să te organizezi în grup infracțional, pentru că asta s-a întâmplat acolo, și să mergi în casa unei femei ca să furi doar 4.000 de lei? Cu alte cuvinte, fiecare dintre infractori a plecat cu câte 1.000 de lei;
b) nici măcar costurile cu organizarea acțiunii nu cred că și le-au acoperit aceștia, motiv pentru care considerăm că nu banii au fost motivul acțiunii;
c) dacă e să luăm în calcul și ipoteza unei acute nevoi de bani a acestor tâlhari, atunci înseamnă că în România criza economică a ajuns într-un punct foarte sensibil. Însă, nu banii, și am explicat de ce, au fost, din câte se pare, motivul infracțiunii. Situație în care suntem îndreptățiți să mergem cu speculațiile mai departe;
d) dacă s-a ajuns până acolo încât să îi analizezi omului situația financiară pentru a intra în casă peste el când nu are niciun fel de apărare și să îi iei ce îți cade la îndemână, atunci e foarte grav și chiar nu cred că mai avem nevoie de Poliție, ci mai degrabă de niște patrule locale de pază care să le asigure cetățenilor, contra cost bineînțeles, siguranța pe care organele statului nu pot să o confere, deși sunt plătite lunar din banii tuturor contribuabililor.

Mafie locală ? Răzbunare politică? Atenționare?

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI