Prostituția suceveană, redusă la zero de marile afaceri cu țigări, alcool și cafea

„Polițiștii suceveni au pus mâna pe un „pește” și trei prostituate la un hotel sucevean. Potrivit IPJ Suceava, marți, în jurul orei 20.30, în baza activităților specifice, a fost identificat Neculai Z., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, care le-a adus pe Raluca H., în vârstă de 23 de ani, localnică, Diana R., în vârstă de 19 ani, din orașul Liteni, și Ramona E., în vârstă de 18 ani, din comuna Uivar, județul Timiș, într-un hotel din municipiul Suceava pentru a întreține relații sexuale cu trei tineri. Asupra acestuia s-a găsit suma de 800 de lei, bani proveniți de la cei trei tineri din hotel, cu care tinerele urmau să întrețină relații sexuale. Polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: