Noul sens unic lărgit nu convine șoferilor și firmelor din zona industrială Șcheia

Conducătorii de autotrenuri se plâng că sunt forțați să calce pe insulele rutiere, iar agenții economici reclamă că ocolesc sute de metri până a intra în propria curte > Deoarece nu au fost amenajate trotuare, elevii din Șcheia merg la școală pe marginea carosabilului intens circulat, riscând să fie accidentați’

 

Mai mulți conducători de mașini de mare tonaj se plâng că insulele cu borduri și spații verzi de pe noul sens unic lărgit din zona industrială Șcheia le fac probleme la virajele strânse. Ei pledează pentru marcaje cu vopsea, pe carosabil, susținând că doar astfel poate fi evitată dis-trugerea amenajărilor în cauză. Pe de altă parte, șeful Serviciului Poliției Rutiere, Laurențiu Hermeniuc, precizează că elementele respective sunt de natură să permită circulația în regim de siguranță, fiind, în același timp, chiar mai permisive decât normativele de profil în vigoare.
„Bordurile nu permit manevrele interzise, care pot duce la accidente, canalizând traficul și stabilind clar punctele de conflict”, reliefează dl Hermeniuc.
La rându-i primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, susține că amenajările în relief sunt mai mult decât benefice. „Este mai bine cu borduri, pentru că nu se permite haosul pe șosele. S-a venit cu fel de fel de propuneri, însă, urmând bordura, autovehiculele sunt canalizate ordonat și se circulă mai bine”, relevă edilul-șef șcheian. Primarul Andriciuc reclamă lipsa trotuarelor de pe marginea proaspetei porțiuni modernizate a DN 17, deoarece elevii care se deplasează la școală pe marginea carosabilului riscă să fie accidentați.
Circumstanțele fiind destul de grave, conducerea executivului județean s-a mobilizat în vederea disponibilizării fondurilor necesare, infrastructura pietonală din zonă urmând a fi înființată în perioada următoare. Sensul giratoriu de la Șcheia i-a pus în dificultate și pe agenții economic riverani, care trebuie să fac un ocol destul de pentru a intra în curtea proprie din imediata apropiere a intersecției sau cărora lucrările de reabilitare le-au obturat accesul în incinta societății.
În urmă cu circa 1 an, Consiliul Județean Suceava a transferat, în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, 400 de metri din drumul județean DJ 178 A, în vederea realizării, în zona industrială Șcheia, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a unei amenajări rutiere asimilabile unui uriaș sens giratoriu. În urma demersului, a fost introdus sens unic pe relația: ieșirea din municipiul Suceava – pasajul de cale ferată Șcheia – fostul aerodrom – stânga, prin spatele firmelor Bermas și Bucovina – ieșire stânga în DN 17, spre Gura Humorului. Intrarea în Suceava dinspre Gura Humorului se face pe traseul deja consacrat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: