Două „axiome”: țigările s-au scumpit din nou în România. O țigară a ajuns să coste 40 de bani, adică aproape o treime de franzelă albă; și în Ucraina țigările s-au scumpit, dar acolo o țigară scumpă (Kent, de exemplu) costă mai puțin de jumătate din prețul celei vândute în România.
Un adevăr provocator: e o afacere să cumperi țigări în Ucraina și să le vinzi în România!
O realitate constatată: câștigul e atât de substanțial încât acest „sport” a devenit de masă.
Comercianți care bat bazarele, mici deținători de fel de fel de buticuri, dar și adevărate rețele de foști muncitori forestieri din zona de graniță cu Ucraina încearcă mereu vigilența vameșilor și a polițiștilor de frontieră. Unii, atât de „vigilenți”, că fac parte ei înșiși din asemenea rețele…
Consecințe palpabile: comercianții sunt prinși (câți?), micii proprietari sunt înghesuiți (câți?), rețelele constituite din purtători de raniță în care altădată își cărau în pădure mâncarea și izmenele de schimb cad una după alta, ba chiar își rup gâtul și vameși sau polițiști de frontieră care se înfruptă cu câștigul de pe țigări…
Întrebare: cum naiba de nu intră în afacere șmecherii mari, care pot transporta baxurile nu cu ranița, ci cu vagoanele, tirurile sau avioanele?!… N-or fi fiind prinși?
Că țigări ucrainene se vând pe la toate colțurile…


























Comentarii