Despre cel care a făcut din Editura politică (fostă) faimosul Humanitas știi îndestule. Despre sora lui, poate că mai puțin. Cu nimic însă și domnia sa mai prejos, pe post de psiholog de top.
Astăzi vă propun un text de Aurora Liiceanu. În chestiune de cum devine cu A avea și a nu mai avea un bărbat. Ochișori și urechiușe, ficățel și pancreas…
O cucerire, un succes, o reușită. Despre toate se spune că ne fac să ne instalăm într-o mulțumire care seamănă cu cea a unui organism care nu mai aleargă după hrană, ci digeră. Adică șade. Își face siesta. Tot ce este lipsă ne mobilizează ca să obținem ceea ce dorim, ceea ce ne lipsește. Luptăm, depunem eforturi, apoi victoria se consumă. Așa se întâmplă cu orice lucru câștigat. Problema se referă la a avea sau a nu avea ceva, indiferent despre ce ar fi vorba: un bărbat, o verighetă, o diplomă, un premiu, o casă, o femeie, o excursie, sănătate. Nu le ai și le dorești sau le ai și te liniștești.
Și povestea…
O femeie bine instalată într-o căsătorie rutinată – doar obținuse bărbatul pe care și l-a dorit – trăia liniștită și nici prin cap nu-i trecea că ceva l-ar fi putut despărți de ea. Era mulțumită de viața conjugală și, lipsindu-i spiritul aventurii, nu-l bănuia nici pe el de dorința de a părăsi liniștea domestică. Între timp, soțul a reușit să facă o afacere bună și s-a îmbogățit. Soția era mulțumită de succesul lui. Își vedea, tot liniștită, de viața ei banală. El, însă, nu făcuse de unul singur banii, ci fusese ajutat de o femeie care îi era angajată. Să-l fi făcut succesul să se apropie de ea? Să fi fost între ei o unire întru succes, ca merit în doi? Oricum, soția lui nu bănuia nimic.
La un moment dat, el a început să petreacă mai puțin timp cu ea și tot mai mult cu cealaltă. Până la urmă, a ajuns să-i spună că dorește separarea și i-a mărturisit, cât a putut de onest, adevăratul motiv: și-o dorea pe cealaltă lângă el. Soția a rămas paralizată de surpriză. La început a crezut că nu aude bine. Apoi, când a înțeles ce dezastru avea să i se întâmple, a început să-i spună cât de mult îl vrea, cât de mult îl iubește. Foarte ferm i-a declarat că viața fără el îi este imposibilă. S-a agățat de mâna lui cu disperare și chiar a amenințat cu sinuciderea. Propunerea lui de a amâna discuția i-a adus ei speranța că are un pas de făcut către victorie, către a avea din nou ceea ce, rapid, păruse că a pierdut.
În acest timp, cealaltă femeie aștepta liniștită, probabil știind că victoria nu va întârzia să vină. După ceva vreme, destul de repede, el a reluat discuția cu soția sa. Ea a părut mai înverșunată, mai incapabilă de separare.
Comentarii