Doamne, apără-mă de prieteni

N-aș crede că este vorba doar de tupeu. De tupeul celui cu pumnul mare. Este deci posibil că în creuzetul minciunii să fie amestecate și substanțe care fac delațiunea să semene cu adevărul. Poate că aceia se bizuie pe memoria scurtă a unora, pe lehamitea altora, pe atrofierea sentimentului național, pe neștiința celor mai mulți.
Putin pozează în Polonia, la neagra celebrare a începutului celui mai cumplit război mondial, în reprezentantul unei Rusii (Uniuni Sovietice) eliberatoare de nații. I-a eliberat pe poloni adică de hitleriști, i-a eliberat și pe bulgari, și pe unguri, pe români, și pe alții.

 

Dumitru TEODORESCU

Rușii au venit și au uitat să mai plece. În 1970, student fiind, am filmat cu inocență, la Vicovu de Sus, o coloană de camioane pline cu lemn fasonat care coborau dinspre Straja și făceau la stânga, spre graniță. Erau camioane rusești, coloana fiind precedată și încheiată de câte un GAZ militar. Unul dintre militarii sovietici din ultimul GAZ a oprit mașina și, sprinten și impetuos, s-a îndreptat către mine: „Ce filmezi?”, m-a întrebat și, neașteptând răspunsul, mi-a luat aparatul. N-am apucat să reacționez, pentru că a izbucnit în râs și mi l-a înapoiat. „Ai uitat să-i pui filmul…”.
Noroc, nu? Și încă ăsta era un „eliberator” deștept.
Dacă Emil Bodnăraș are vreun merit în eliberarea noastră de „eliberatorii” sovietici, atunci memoria lui merită reabilitată.
Și, că veni vorba de polonezi: noi le-am omorât la Katyn miile de ofițeri? Sau eliberatorii…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: