Deși sindicatele au “cochetat” cu boicotarea Bac-ului de toamnă

Chiar pe bani puțini, profesorii se vor duce la examen

Sindicatele din învățământul sucevean nu vor boicota cea de-a doua sesiune a bacalaureatului – deși se gândiseră, la un moment dat, să o facă – deoarece profesorii care vor fi implicați vor să câștige un ban în plus, chiar dacă sunt mai prost plătiți ca anul trecut.

 

Mai în glumă, mai în serios, liderul Sindicatului „Bucovina” Rădăuți, Gheorghe Șorodoc, ne-a declarat că “profesorii noștri vor merge la bacalaureat, într-o veselie!”. “La Suceava, ca întotdeauna, profesorii nu vor boicota, chiar dacă sunt plătiți la jumătate din ce a fost anul trecut”, a spus dl Șorodoc.
La rândul său, liderul celui mai mare sindicat din învățământ din județ, Sindicatul Județean “Spiru Haret”, Constantin Cernica, spune că s-a încercat boicotarea bacalaureatului, dar toată lumea s-a gândit mai întâi la candidați: “Pe de o parte ne gândim și la copiii ăștia, ai noștri, și așa loviți de soartă că au fost lăsați pe toamnă. Și apoi, profesorii noștri vor merge la Bac chiar și cu bani mai puțini”, ne-a declarat dl Cernica.
Sindicatele erau supărate că MECI nu le anunțase cu ce sume vor fi plătiți profesorii pentru munca de supraveghere la Bac. Ele au solicitat Ministerului Educației să emită cât mai curând ordinul de plată pentru personalul implicat în organizarea și desfășurarea examenului de maturitate.
Pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, la Suceava s-au înscris peste 400 de candidați, care vor susține examenul la centrele organizate la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” și la Colegiul de Industrie Alimentară.
Prima probă a bacalaureatului de toamnă, oralul la limba și literatura română, se va desfășura pe 17 august, urmând pe 19 august proba orală la limba și literatura modernă (proba B). Probele scrise ale bacalaureatului din toamnă vor debuta pe 20 august, când este programată româna, pe 24 august fiind programată proba obligatorie a profilului (proba D). Proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (proba E), scrisă sau practică, va fi pe 25 august, iar proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării (proba F), probă scrisă sau orală, se va desfășura pe 26 august. Afișarea rezultatelor (până la ora 16) și depunerea contestațiilor (orele 16-20) se vor face pe 28 august. În perioada 30 august – 2 septembrie vor fi rezolvate contestațiile, urmând ca pe 3 septembrie să se afișeze rezultatele finale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: