Podul dintre Zamostea și Talpa

O investiție de miliarde, îngropată între malurile Siretului

Am scris de mai multe ori despre investiția începută cu ani în urmă, pe malurile Siretului, între comuna Zamostea și satul Talpa din județul Botoșani. O investiție costisitoare, dar deosebit de necesară, care a înghițit sau mai bine spus a îngropat peste 30 de miliarde de lei vechi, fără să fie finalizată. Practic, este vorba despre un pod, care, spre bucuria multor cetățeni, chiar dacă a fost înălțat în salturi, cu întreruperi de ani de zile, în special după schimbarea fiecărui guvern, a ajuns spre faza finală. Ce a fost mai greu s-a realizat, adică s-au turnat acele „picioare” uriașe din beton și s-au adus grinzile, care, parcă în bătaie de joc, au fost aruncate de o parte și de cealaltă a podului, unele fiind deja afectate pentru că stau, în bună parte, în apă.

 

Poda Talpa

Mai mult decât atât, în zonă s-au găsit suficienți oameni de nimic, hoți care au tăiat „mustățile” din beton ale acestora, așa că sudarea lor va fi foarte dificilă, dacă se va mai face vreodată. După ce s-au cheltuit peste 30 de miliarde de lei vechi, din buzunarul și așa sărac al contribuabililor, pentru toate lucrările efectuate, când mai era un pic până la final, totul a fost abandonat și, de ani de zile, nimic nu s-a mai mișcat în front. “Crai nou” a scris (și nu o dată) despre această situație, în ideea că ar reuși să sensibilizeze pe cineva. Dar, ți-ai găsit!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI