> S-a procedat astfel pentru că primarul și viceprimarul au refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție
După o sesizare privind un incendiu la groapa de gunoi, sosită la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, lucrătorii instituției au descins în comuna Vama, unde aveau să constate mai multe nereguli.
Potrivit comisarului-șef Adriana Iordache, la fața locului au fost depistate depozitări necontrolate de deșeuri în afara rampei amenajate pe malul râului Moldova, precum și urme de arderi pe plat-formă. Aflăm că autoritățile locale nu au luat măsuri de închidere a gropii, iar deșeurile nu erau colectate în mod selectiv, așa cum prevede legea. Dna Iordache spune că edilul-șef al localității și adjunctul acestuia au semnat procesul-verbal de control, însă nu și pe cel de aplicare a sancțiunii contravenționale.
„Primarul și viceprimarul au semnat procesul-verbal de control, recunoscând că au incinerat deșeurile și că resturile sunt depozitate necontrolat în afara platformei. Însă, atunci când s-a ajuns la procesul-verbal de contravenție, au refuzat să-l semneze, motiv pentru care, a doua zi, am trimis amenda prin poștă”, relevă Adriana Iordache. Amenda a fost dată conform Ordonanței Guvernului nr. 78 din 2000 și se ridică la 5000 de lei.























Comentarii