Sucevenii nu sunt adepții prezentărilor de modă, chiar dacă la astfel de evenimente participă fete frumoase, alese pe sprânceană. Un exemplu în acest sens este mult-mediatizatul “Bikini Fashion Show”, organizat de Iulius Mall, care s-a desfășurat sâmbătă seară în Club Strikers, cu prilejul Zilei naționale a SUA.
Frumoasele manechine venite de la Iași ca să ne prezinte tendințele acestui sezon estival nu au reușit să-i scoată pe suceveni din case. Așa se face că, cel puțin în prima parte a manifestării, fetele au defilat prin “cel mai tare Club din Moldova”, după cum au spus organizatorii, doar în prezența câtorva jurnaliști locali, unor rude și prieteni, care le-au fotografiat, filmat și aplaudat.
Interesant este că nici tinerii care jucau tenis de masă în acest club nu au lăsat paletele din mână pentru a-și clăti privirea cu o imagine, am spune noi, elegantă și interesantă. Cu circa jumătate de oră înainte de finalizarea prezentării de modă, în “Strikers Club” și-au făcut apariția “o mână” de curioși, probabili clienți ai magazinelor din Iulius Mall, care însă nu au acceptat invitația moderatorului acestui eveniment de a lua loc la mese, nici măcar atunci când gazdele le-au oferit primilor 50 de clienți o tequila gratis.
Menționăm că “Bikini Fashion Show” ar fi putut fi un eveniment incendiar, cum de altfel l-au anunțat organizatorii. Cea mai mare parte a manechinelor au dat dovadă de profesionalism, punând în valoare costumele de baie, seturile de lenjerie intimă și accesoriile de plajă ale firmelor din Iulius Mall.

























Comentarii