Rezultate la examenul de bacalaureat

Absolvent la 40 de ani !

Rezultatele la bacalaureat s-au afișat ieri, în jurul orei prânzului, în majoritatea centrelor de examen din județ, aducând bucurie pentru unii candidați, nemulțumire pentru alții.

 

Bacalaureat 2009

În preajma afișierelor era înghesuială mare, candidații luau la cunoștință rezultatul lor, notându-și cu atenție mediile pe discipline, dădeau telefoane părinților și prietenilor, se interesau de notele colegilor. Unii erau foarte încântați: “Am luat 9,77, e foarte bine, nici nu m-am așteptat”. Alții, mai puțin. “Am luat 9,50 la geografie și știu că am făcut mai bine de atât. Am să fac contestație”. La centrul de examen de la CN “Mihai Eminescu”, nu a fost respins niciun candidat, însă un candidat a fost eliminat fiindcă a copiat. Cea mai mare medie de promovare la acest centru este 9,98 și aparține unei candidate care a avut ghinion la teza de română, la care a fost notată cu 9,90.
La centrul de la CN “Ștefan cel Mare”, media maximă de promovare la bacalaureat este 9,90 (trei candidați având această medie), iar minima 7,30. Și la acest centru nu s-a înregistrat niciun respins. Primul centru ca mărime, cu 507 candidați, a fost cel de la CN “Petru Rareș”, pe listele căruia sunt vreo 29 de candidați respinși, proveniți de la Liceul Particular Nr. 1. Cu toate că au luat note bunișoare la celelalte discipline, ei s-au dovedit “catastrofe” la română, unde am văzut note de 2,05 și 3,40 la teză. La “Petru Rareș”, media maximă de promovare a bac-ului este 10, iar cea minimă 6,98. Acest centru a avut și un candidat “întârziat”, absolvent al Liceului Particular Nr. 1, care și-a susținut bacalaureatul la 40 de ani. El nu a avut curaj să se uite pe liste, soția lui, însă, a avut mai mult. “Ai luat 7,16, ai trecut!”, a exclamat ea.
“Am învățat, n-am avut ce să fac, am învățat cam în silă, ce-i drept. Cu matematica am stat mai prost, am luat doar 5. A trebuit să-mi dau bacalaureatul, mi s-a cerut la serviciu”, ne-a spus el. Până la ora 12, trebuia ca nemulțumiții să depună eventuale contestații și am văzut la cele 3 centre menționate că erau destui nemulțumiți, candidați care ar fi vrut note mai mari pentru a fi siguri că vor intra la facultatea dorită.
Contestațiile urmează să fie rezolvate între 7 și 8 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: