Mai abitir

În presa ultimelor două decenii, exercițiul libertății câștigate după 1989 s-a soldat și cu asimilarea în limbajul preferat al publiciștilor a unor construcții de sorginte populară. Ca reacție față de fosta limbă de lemn, în căutarea expresivității, ziariștii au apelat – cel mai adesea fără a friza nefirescul prin asocieri de formulări din registre stilistice incompatibile – la locuțiuni, expresii (idiomatice) ori simple cuvinte „neuzate”, comunicarea colocvială, familiară ori chiar argotică devenind sursă de împrospătare și înviorare a mesajelor.

 

Între construcțiile lexicale astfel promovate se află și cea din titlul de mai sus. O abordăm pentru că prezintă anumite… ciudățenii și restricții de utilizare. În primul rând, ea are statut de alcătuire lingvistică „pietrificată”, neîngăduind „prelucrări”: rămâne, întotdeauna, un adverb la comparativ. Așa o prezintă toate dicționarele, DEX explicând-o astfel: „(Fam. și pop.: numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât…)”. În ceea ce privește etimologia lui abitir, majoritatea opțiunilor lexicografice fac trimitere la turc. beter „mai rău” (NDULR, DEX, Ciorănescu). Lazăr Șăineanu („Dicționar universal al limbei române”, ediția 1925) propunea ca punct de plecare tot un turcism, dar cu sensul de „mai luminos”: abeter (comparativ de la abe), drept care explica și adverbul românesc prin „strălucitor, distins, remarcabil” sau „cu sensul generalizat – mult”. Alexandru Ciorănescu și alți lingviști consideră însă această etimologie „puțin probabilă”. De adăugat că unii specialiști menționează că ar fi existat, la origine, un persan abdar („clar”) care s-a „degradat” în turcescul beter („mai rău”), iar românescul mai abitir n-ar trebui să apară decât în contexte negative. Această restricție este însă excesivă, dacă ținem seama de definiția din DEX, consemnată mai sus, dar și de contextele în care apare în mod obișnuit. Niște condiții de corectitudine în folosirea acestui adverb există însă, așa cum anticipam. Prima și cea mai importantă este cea pe care o impune forma sa fixă de comparativ. Dacă un titlu precum „Tabloidizarea omoară presa mai abitir decât internetul” („Cotidianul”, 7 decembrie 2006) respectă această cerință, nu același lucru se poate spune despre formulări (foarte rare în publicații tipărite) de tipul: „tânjesc abitir după cada de baie”, „de ce fugim abitir de el?”, „de ce fuge ăla așa abitir” (cu toate că astfel de citate din texte de pe internet – forumuri, bloguri etc. – ar putea fi oferite într-un grupaj mai numeros, ele sunt totuși incomparabil mai puține decât aparițiile corecte). Nici varianta superlativului nu credem să fie corectă, fiindcă, pur și simplu, ignoră condiția comparativului stabilită de normă și fiindcă nici nu sună firesc pentru „urechea” formată în spiritul corectitudinii („învățământul primar suferă cel mai abitir”, „ultima îmi place cel mai abitir”). De fapt, aici avem de-a face cu o exagerare a tendinței către neaoșism. În sfârșit, și utilizările adjectivale sunt de evitat, deși un prestigios dicționar exemplifică folosirea adverbului (!) mai abitir printr-un citat (e drept, din Caragiale) în care e cuprinsă varianta de adjectiv la superlativ („să fie compania noastră cea mai abitir din toate”. Rămânând însă consecvenți cerințelor (indicate implicit) din DOOM (și nu numai), formulări de genul „un opiu mai abitir ca religia”, „fidelitatea celui mai abitir adunător” (culese de pe internet) trebuie socotite nerecomandabile.