DSP mediază problemele pacienților care fac dializă

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava s-a întâlnit ieri cu pacienții din județ care fac dializă la Spitalul Județean și cu șoferii firmei DMV, care le asigură transportul, întrucât au existat plângeri din partea bolnavilor că mașinile nu le asigură condiții corespunzătoare.
 

Purtătorul de cuvânt al DSP, ing. Adrian Popescu, a precizat ieri că pacienții au reclamat că intră apa în unele mașini, atunci când plouă, că “nu există confort termic”, nefiind aer condiționat, că ușile nu se închid bine și că se defectează frecvent. Ing. Popescu a declarat că situația a fost analizată și s-a constatat că o singură mașină este cu probleme, prin urmare solicitându-i-se firmei să fie schimbată. “A fost consultat directorul firmei DMV și sperăm ca în două săptămâni să se rezolve problema”, a mai spus purtătorul de cuvânt. El a mai informat că nici șoferii și nici pacienții nu au confirmat că unii bolnavi au solicitat oprirea mașinii pe traseu pentru a consuma băuturi alcoolice, ci că se fac asemenea opriri doar pentru a se cumpăra apă sau de mâncare. În județul Suceava, circa 250 de pacienți cu insuficiență renală sunt transportați pentru dializă la Centrul Județean de Dializă de la Spitalul Județean Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: