Costin Neamțu

Într-un album al memoriei, pictorul Costin Neamțu, originar din Cornii Sucevei, zâmbește de pe numeroase pagini. Pe prima, de neuitat, când, înainte de a-l întâlni pe el, i-am întâlnit pictura, la Spitalul de Neuropsihiatrie din Câmpulung, o donație de peste 20 de tablouri, de două ori impresionantă. Nu e nevoie să vă spun de ce. Aici, venit din Grecia, și povestind, așa cum știe el, cu penelul, despre prea multul albastru, prea multul alb, prea multul soare de acolo. Și apoi tăcând și zâmbind visător, când în fața unui peisaj din Bucovina, cu cer câte case, și case câtă pădure, când a unei naturi statice, cu fructe și ulcele, o capodoperă de echilibru și de armonie, Bucovina, accentuează el, cu o modestie și o finețe sufletească ce îl distinge. Dincoace, la Fălticeni, împreună cu soția, Cela, și cu fiul, Lisandru, la vernisajul expoziției familiei Neamțu – o forță a artelor plastice românești contemporane!
 

Sau doar, cu o putere de a admira și o statornicie pilduitoare, la aniversările și apoi la comemorările Maestrului. Și iată-l, pe scări, la Bacău, la Suceava, la etaj, la Cercul Național Militar din București, departe, la Madrid, urcând tinerește odată cu pictura sa trepte imprevizibile. Maestru al pastelului, premiat și în Franța pentru o realitate pe care o vede mai bine pentru noi și pe care ne învață să o iubim, Costin Neamțu inventează acum o realitate pusă în valoare, ca o piatră prețioasă, de inspirația, geometria și știința șlefuirii, profesând aceeași maieutică frumosului, ca filosoful, odinioară, a adevărului. Deschiderea sa, fără a abandona experiența figurativului în zona de vârf, spre o pictură altfel, spre colaj și obiect, exprimă o sete de călătorie spre sine însuși care impresionează. La 70 de ani, împliniți și sărbătoriți întâi cu breasla, în Tabăra de Creație Plastică de la Sucevița, și apoi tot cu breasla, la București, la Galeriile Căminul Artei, Costin Neamțu a rămas la fel de tânăr ca atunci când l-am cunoscut la Câmpulung, convins că arta poate să vindece suferințele lumii. Ori poate de aceea, la fel de tânăr.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: