La rându-le, fiecare dintre acestea au întocmit propriile planuri de prevenire și combatere a virusului AH1N1. Pe de altă parte, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Suceava este pregătit pentru acordarea funcțiilor de sprijin, izolarea posibilelor puncte contaminate și asigurarea tehnicii și materialelor pentru dezinfectarea zonelor și suprafețelor potențial afectate. La solicitările făcute de alte instituții, ISJU se ocupă cu transportarea, cu ambulanțele din dotarea SMURD, a peroanelor care prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu noul virus gripal. De asemenea, ISJU sprijină autoritățile județene în vederea constituirii zonelor de carantină. Totodată, în intervalul de după declararea gradului V, au fost stabilite măsuri specifice, acestea fiind în plină desfășurare. „Sper să nu ne confruntăm cu asemenea probleme”, declară șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, colonelul Costică Ungureanu. Șeful Direcției de Sănătate Publică, dr. Alexandru Lăzăreanu, spune că au fost realizate și distribuite pliante informative despre virusul AH1N1, acestea ajungând la populație prin intermediul Poștei Române. ”Persoanele care au intrat în contact cu eventuali suspecți trebuie să se prezinte la medicul de familie, după care, dacă va fi cazul, vor fi orientați înspre secțiile de boli contagioase ale spitalelor”, a declarat dr. Alexandru Lăzăreanu.
Județul Suceava se repliază în fața posibilei contaminări cu virusul AH1N1. La nivel național a fost aprobat un plan de măsuri, acesta fiind transmis instituțiilor abilitate din județ, precum, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii