Ultima apariție editorială a Casei editoriale Demiurg, „Discours et images”, coordonată de prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, reunește o serie de texte care ilustrează direcțiile de cercetare ale echipei Centrului de Analiza Discursului de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, precum și ale colegilor de la Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat Moldova din Chișinău. Plecând de la tematica generoasă discurs-imagine, cele 10 articole prezintă puncte de vedere și modele de analiză variate ale comunicării, văzută ca o îmbinare a elementelor lingvistice și iconice.
Parcurgerea cărții oferă cititorului posibilitatea de a se-siza complexitatea raportului discurs-imagine și multitudinea perspectivelor de cercetare, dintre care se conturează câteva direcții principale. 1. Remarcăm mai întâi o perspectivă semio-lingvistică, care pleacă de la categoria de iconotext pentru a construi modele de lectură și de explicare a imaginii, în strânsă le-gătură cu elementul lingvistic. Astfel, Sanda-Maria Ar-deleanu, în articolul „Le besoin d’ephémere dans l’ico-notextualité photographique de la Ville de Paris – hier et aujourd’hui”, prezintă modul în care doi fotografi celebri, Robert Doisneau și Noël Gia-marchi, îmbină textul discurs și imaginea pentru a crea o atmosferă unică, cea a orașului Paris, surprins în efemerul permanenței sale. Elementul care ajută cititorul să „desci-freze” aceste fotografii alb-ne-gru – făcute la o distanță de 30 de ani unele de altele – și care ghidează privitorul prin hăți-șul referințelor culturale este tocmai elementul lingvistic, prin titlurile asociate acestor imagini. Pe de altă parte, Raluca-Nicoleta Balațchi („Ethos, ego, imago”) analizează re-lația cuvânt-imagine plecând de la modul în care paratextul editorului, coperta unei (au-to)biografii, construiește ceea ce autoarea numește „un ico-notext al sinelui”. Și în acest caz, imaginea joacă un rol important: de la fotografia clasi-că sau stilizată a autorului și până la imagini simbolice, imaginea favorizează dezvol-tarea mai multor nivele de interpretare și constituie o adevărată metaforă a sinelui. Metafora lingvistică și vizuală constituie și obiectul de analiză al articolului „Theatre et peinture: texte et image” scris de Olga Gancevici, care construiește o paralelă reușită între ficțiunea picturii și ficțiunea teatrală. Trimiterile frecvente pe care dramaturgul Matei Vișniec le face la anumiți pictori (Bosch, Bruegel, Otto Dix), la anumite teme sau elemente picturale (tema mor-ții, prezența elementului fantastic etc.) demonstrează fap-tul că în creația dramatică dis-cursul creează imaginea, în timp ce în cazul picturii dis-cursul o denumește și o explică. 2. O altă direcție de analiză se raportează la o perspectivă dominant discursivă, în care se ilustrează diferite metode de investigare a discursului, în special cel mediatic și lite-rar. Vasile Dospinescu („De la didacticité dans les textes discours des médias”) își pro-pune să definească noțiunea de didacticitate și să sugereze câteva piste metodologice pentru a depista „urmele” pe care aceasta le lasă în discur-sul mediatic, în special în pre-sa scrisă. Articolul trasează câteva repere teoretice funda-mentale de analiză a discur-sului și a didacticității, printre care intermitența enunția-torului didactic, ilustrate apoi cu ajutorul analizei unui ar-ticol de presă. Sunt puse astfel în evidență procedeele lingvis-tice și strategiile discursive utilizate în discursul de refor-mulare, de explicare a faptelor și a vorbelor politicienilor. Pe de altă parte, Florian Bratu, în articolul „Les déguise-ments du je”, se apleacă asupra locului pe care îl ocupă Eu-l în discurs, încearcă să identifice diferitele ipostaze ale sinelui care se ascund în spatele persoanei gramaticale. Plecând de la exemplul dis-cursului literar, autorul de-monstrează că Eu își depă-șește condiția de simplu instrument lingvistic pentru a exprima libertatea interioară a unei conștiințe. 3. O a treia perspectivă este cea sociodiscursivă, în care discursul construiește imagi-nea, dar unde imaginea nu trimite la elementul iconic, ci la cel cognitiv, la reprezen-tarea sinelui sau a celuilalt. Dumitru Melenciuc și Ludmila Zbanț („Discourse and Image: Some Lexical, Syntactic and Suprasyntactic Means in Communication) explică astfel felul în care mij-loacele lingvistice și extraling-vistice determină succesul unui orator și al unui discurs politic. Variațiile de registru de limbă (literar, familiar), utilizarea eufemismelor, into-nația etc. contribuie în egală măsură la construirea unei imagini specifice pentru fieca-re politician: cu cât această imagine este mai conformă cu așteptările publicului-auditor, cu atât succesul înregistrat de orator este mai mare. Imaginea-reprezentare con-stituie punctul de plecare și pentru articolul Elenei Prus – „La mode en tant que poétique de la création”, în care moda este prezentată într-o perspec-tivă inedită și anume ca element al identității franceze și al construcției imaginii pari-ziencei din secolul al XIX-lea. Conform analizei autoarei, femeia secolului al XIX-lea se afirmă mai ales vizual, iar moda este un mijloc de evi-dențiere și diferențiere socia-lă, de seducție și de exprimare a personalității, devenind astfel o „creație poetică a crea-torului și o poetică a persoanei care o poartă”. Felul în care elementul social, cognitiv și discursiv se combină în construcția imagi-nii-reprezentare este ilustrat și de articolul Nicoletei Mo-roșan, „Les enjeux de l’in-stitution discursive pour l’image de grandeur renvoyée par le royaume français au XVIIe siecle”. Articolul prezin-tă legătura strânsă care există între imaginea de grandoare absolută promovată de instituția regală a secolului al XVII-lea și reglementările discursive ale Academiei Fran-ceze. Genul care se va impune ca fiind cel mai conform cu această reprezentare majes-tuoasă a regatului francez va fi genul teatral. În același registru al influ-enței contextului socio-cultural asupra discursului, Ma-riana Șovea conturează câte-va dintre reprezentările și stereotipurile despre Franța vehiculate de presa română actuală. Plecând de la noțiu-nea de „moment discursiv” se identifică două tipuri de eve-nimente care contribuie la crearea unei imagini bivalente a Franței: o imagine amicală, de soră mai mare, ale cărei origini se găsesc în tradițiile culturale franco-române, și o imagine marcată de insecuri-tatea socială și politică, ale cărei origini trebuie căutate în mișcările sociale și politice recente (atentate, greve, revolte). Discursul mediatic reflectă deci schimbările de mentali-tate ale unei societăți, fapt pus în evidență și de articolul Crinei Coroi, „Images et mentalités dans le discours médiatique roumain”. În acest caz, analiza unor publicații literare aparținând presei scrise de la începutul seco-lului XX ne dezvăluie obice-iurile, practicile și credințele specifice epocii. Reviste pre-cum Convorbiri literare, Con-temporanul sau Moftul român reflectă și influențează în aceeași măsură mentalitățile secolului trecut. Parcurgerea celor 10 artico-le prezentate mai sus dove-dește, încă o dată, faptul că analiza comunicării nu se poa-te realiza decât interdiscipli-nar: fiecare din cele trei per-spective abordate se comple-tează pentru o mai bună înțele-gere a raportului complex din-tre discurs și imagine. Putem spune deci că lectura acestui volum nu face decât să deschi-dă apetitul cititorului, deja inițiat în problemă, pentru o nouă serie de articole, care să dezvolte direcțiile deja conturate și – de ce nu? – să propună perspective noi. MARIANA ȘOVEA
Comentarii