Consiliul Județean Suceava vrea să salveze bugetul județean prin vânzarea unor bunuri din patrimoniu. Potrivit vicepreședintelui Ilie Vasile, a fost întocmită o listă de 18 obiective, în urmă cu circa 4 ani valoarea de inventar a acestora fiind de 10 milioane de lei. După reactualizare și scoaterea la licitație, respectivele imobile ar urma să aducă în vistieria bugetară o sumă de minim 38,5 milioane de lei. „La ora actuală, avem o listă cu bunurilor imobile proprietate a municipiului Suceava cu 18 obiective. La o primă actualizare, fără a se lua în considerare că la licitație se pot obține prețuri mai mari, ajungem la 38,5 milioane de lei”, subliniază dl Ilie Vasile. Decizia înstrăinării elementelor de patrimoniu neutilizate este menită să diminueze sau chiar să elimine cheltuielile inutile cu acestea. Concluzia unui inventar finalizat recent este că există foarte multe spații nefolosite și a căror întreținere grevează financiar bugetul județean. În cazul în care va fi nevoie, spațiile respective vor fi trecute la comunitățile locale, astfel încât să nu rămână nefructificate doar pe motiv că reprezintă o parte a patrimoniului administrativului județean. „Vrem să valorificăm patrimoniul, pentru că avem nevoie de fonduri, în județ fiind multe lucruri de făcut”, a explicat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.
Administrația județeană intenționează să vândă obiective de patrimoniu de peste 38,5 milioane de lei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii