Lunea neagră de după „duminica însângerată”

SPR Suceava anchetează 4 evenimente rutiere soldate cu 2 persoane decedate, un rănit grav și 5 răniți ușor. Luni, la ora 10.25, pe Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Petru N., de 20 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat-o pe minora F.D., în vârstă de 9 ani, angajată în traversarea regulamentară a drumului. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei, căreia, fiind transportată la spital, i s-a stabilit diagnosticul „entorsă gleznă”. Necesită pentru vindecare circa 14-15 zile de îngrijiri medicale.
 

Conducătorul auto purta centură de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La ora 12.20, pe DJ 208, în interiorul comunei Bosanci, Dorin E., de 26 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism, din cauza nerespectării distanței regulamentare față de o mașină din fața sa, a intrat în coliziune cu aceasta, condusă de Ilie O., de 59 de ani, din comuna Bosanci. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui Dorin E. La spital i s-a stabilit diagnosticul „contuzie sterno-toracică”, necesitând pentru vindecare circa 3-4 zile de îngrijiri medicale. Și pasagerul din dreapta față, Elena P., de 23 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns pe mana medicilor, fiind diagnosticată cu „contuzie sterno-toracică, echimoză laterală cervicală dreapta”, traumatism ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. Din cealaltă mașină, doar pasagerul din dreapta față, Mihaela D., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, a poposit la aceeași unitate spitalicească, aceasta fiind diagnosticată cu „entorsă coloană cervicală, contuzie abdominală, plagă contuză buză inferioară”. Necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale. Conducătorii auto purtau centură de siguranță, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Un eveniment, din păcate, tragic a fost accidentul petrecut pe strada Humorului din municipiul Suceava, luni seara, în jurul orei 19,30. “ Ioan R., de 40 de ani, din comuna Ostra, în timp ce conducea un autoturism, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autotractor, condus regulamentar de Stănuț I., de 31 de ani, din comuna Horia, județul Constanța. În urma accidentului, a rezultat decesul lui Ioan R. și a lui Vasilică R., de 40 de ani, din orașul Frasin, pasager pe scaunul dreapta față al autoturismului, vătămarea corporală ușoară a lui Ilie R., de 30 de ani, din orașul Frasin, pasager în același autoturism, căruia, fiind transportat la spital, i s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, plăgi escoriate humerus, maxilar drept”, necesitând pentru vindecare circa 15 20 zile de îngrijiri medicale”, ne-a informat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Gabriel Panțiru. Conducătorii auto, spune aceeași sursă, nu purtau centura de siguranță, conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De reținut că, la misiune, a participat și un echipaj de descarcerare, precum și unul SMURD, aparținând ISU Suceava, care a balizat zona și a asigurat accesul rapid către victime. SMURD-ul a acordat primul ajutor rănitului și l-a transportat la ambulanță. „S-au luat măsurile de siguranță specifice în astfel de cazuri (deconectarea bornelor de la baterie, verificarea eventualelor scurgeri de carburant și spălarea carosabilului de carburanți și lubrifianți)”, ne-a declarat plt. maj. Alin Găleată, din partea ISU. Ultimul din seria accidentelor de luni a fost cel petrecut la ora 21.45, pe DJ 208C, în orașul Liteni, când Gheorghiță P., de 41 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, l-a acroșat cu partea stângă față pe Petrică J., de 42 de ani, de asemenea localnic, care conducea, din sens opus, un moped înregistrat. A rezultat din impact vătămarea corporală gravă a mopedistului, care a ajuns la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul „fractură tibie și peroneu”, necesitând pentru vindecare circa 50-55 de zile de îngrijiri medicale. A rămas internat. Conducătorul autoturismului purta centură de siguranță, ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând 0,58 mg/l pentru Gheorghiță P. și 0,49 mg/l în cazul lui Petrică J. Accidentele de luni urmează celor petrecute duminică, când Poliția Rutieră a avut “pe rol” două evenimente rutiere, soldate cu o persoană decedată, 2 răniți ușor și un rănit grav. La baza producerii acestora, stau, potrivit cercetărilor preliminare ale SPR, graba, viteza și neatenția.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: