Domnia sa spune că această situație se întâmplă deoarece în județ nu este asigurată o permanență a serviciilor medicale la multe specialități, preferându-se trimiterea cazurilor la Suceava pentru a nu fi complicații, mai ales în zilele de weekend, când medicii nu sunt la program. Dr. Motan a cerut spitalelor să respecte protocolul încheiat cu Spitalul Județean, protocol care cuprinde criterii clare de transferare a cazurilor către acesta, inclusiv ce trebuie să cuprindă documentele însoțitoare. Totodată, a precizat că va anunța Direcția de Sănătate Publică Suceava, singura în măsură “să reglementeze această colaborare pe care o dorim corectă”. Dr. Motan Ganea spune că doar 20% din totalul cazurilor trimise din teritoriu sunt într-adevăr critice și au și documentele însoțitoare corect întocmite. Directorul medical a precizat că, fiind vorba despre un spital județean de urgență cu specialități unice, este firesc ca adresabilitatea să fie mare, dar se constată “o inversare a incidenței patologiilor cu care se confruntă Unitatea Primire Urgențe, cele mai multe cazuri ajungând acolo în weekend: “De unde înainte la UPU era abundență de cazuri în primele două zile ale săptămânii și procentul cel mai mare de internări, în ultimul timp zilele de weekend sunt foarte aglomerate, ceea ce nu ne surprinde, având în vedere modul în care lucrează asistența medicală primară. Ne surprinde numărul foarte mare de internări și trimiteri de la spitalele din județ, care au început să fie din ce în ce mai abundente. Capacitatea spitalului e cea cunoscută, nu avem un spital armonică, să putem restrânge sau mări numărul de paturi. Nu ne plângem numai de eforturile pe care trebuie să le facă echipa de gardă, ci de faptul că nu putem oferi condiții civilizate pentru pacienții internați. Nu comentăm cazurile realmente critice, ci pe cele care încarcă în mod incorect activitatea din weekend”, a mai spus dr. Doina Motan Ganea.
Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Doina Motan Ganea, a declarat ieri că spitalul e supra-aglomerat, în special la sfârșit de săptămână, unul dintre motive fiind că spitalele din județ nu respectă Ordinul 1091 din 2006 și trimit la Suceava foarte mulți pacienți, dar nu toți în stare critică.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii