Criza imobiliară lovește în firmele de construcții sucevene

Numărul angajaților din sectorul construcțiilor este în continuă scădere.
Declarația aparține șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Mihai Airinei, care a precizat că, anul acesta, disponibilizările au început mult mai devreme, semn că există motive întemeiate în acest sens.
 

„Semnalul este unul negativ, iar tendința ar putea să se accentueze în perioada următoare”, relevă dl Airinei. Inspectorul-șef evidențiază că, în anii ante-riori, activitatea în construcții înceta în luna ianuarie sau chiar deloc, continuând să se lucreze la finisaje interioare. Mihai Airi-nei crede că toate acestea sunt urmare a crizei de pe piața imo-biliară și a crizei creditelor, cererea de locuințe scăzând în mod considerabil. Domnia sa a exemplificat cu o firmă suceveană care a lucrat la un ansamblu din Capitală și în cazul căreia, nemaiavând cu ce să o plătească pentru serviciile prestate, antre-prenorul general i-a oferit, la schimb, apartamente nefinalizate, pe care societatea să le valorifice cum știe mai bine. Inspectorul-șef Mihai Airinei a arătat că societatea de construcții Axicon Suceava a notificat la ITM disponibilizarea, pe durata nedeterminată, începând cu 1 decembrie, a 45 de muncitori. De asemenea, Prest Serv Com Suceava a desfăcut, la inițiativa conducerii, contractele de muncă a 7 lucrători, motivul fiind lipsa de contracte pentru perioada ce vine. În acest din urmă caz, administratorul societății va menține contactul cu foștii angajați, intenționând să-i reactiveze atunci când se va ivi momentul prielnic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: