Aflată din nou la București, în concursul Megastar, Paula Ghivirigă spune:

„Simt că sunt pe drumul cel bun”

„Mie, dragostea transmisă de public îmi dă foarte multă putere și încredere” – mai spune tânăra de 21 de ani din Fălticeni
PAULA GHIVIRIGĂ a revenit la Megastar. Dacă nu ați urmărit-o sâmbăta trecută, în spectacolul de prezentare al concurenților acestei ediții, o puteți vedea și asculta în această seară, seară în care competiția începe cu adevărat. Paula are experiență (nu numai cea de la Megastar 1 – semifinalistă, dar și cea din numeroase alte concursuri dedicate tinerilor interpreți, inclusiv experiența concursului de la Mamaia), are încredere în ea și are multă ambiție. Dar are nevoie și de noi!
 

– …Așadar, Paula, de unde și până unde?… Îți aduci aminte când ai început să cânți, când ți-ai spus că vrei să cânți? – Nu-mi aduc aminte exact momentul în care am început să cânt, însă sunt sigură că încă din pântecele mamei am simțit această „viață” adevărată pe care noi, oamenii, ne-am obișnuit să o numim „muzică”. Dar îmi aduc aminte foarte bine glasul tatălui meu, care trezea în mine, de fiecare dată, un sentiment aparte. Și știu că încercam întotdeauna să fac în așa fel încât el să fie mândru de mine, de ceea ce fac eu, de cântecul meu. Știu că eram o mare fană Whitney Houston și Mariah Carey și, sincer, mi-am format vocea și mi-am lărgit ambitusul cântând foarte mult piesele lor… Amintirile mele încep să prindă contur de pe la vârsta de 5 ani. Cam de pe atunci îmi aduc eu aminte de primii mei pași spre muzică. – Din câte știu – dar poate ca nu știu foarte bine, iar alții, desigur, încă nu știu deloc – toată familia Ghivirigă cântă… – Având în vedere că sunt fată de preot – iar tatăl meu este un bariton de excepție! – am acest dar minunat de la el. Dar, bineînțeles că Dumnezeu m-a însemnat, înainte de toate, cu această „viață”, poate pentru a sensibiliza și a topi gheața din sufletele oamenilor care, din cauza greutăților, uneori uită să mai fie iubitori… …Mai serios am început să cânt din clasa a VII-a, pe când am început să particip la diferite concursuri. Din clasa a VIII-a am intrat la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, unde am fost la secția „Teorie muzicală” până în clasa a X-a, după care m-am transferat la secția „Canto clasic”. – Acum trebuie să fii studentă… – Da, acum sunt studentă în anul III la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, la profilul „Canto clasic”. – Deci ești convinsă că trebuie să urmezi neapărat o carieră muzicală… – Sinceră să fiu, nu știu cât de bine m-aș pricepe la altceva. Dar să știți că m-am gândit și la o altă variantă… Însă nu pentru că mi-aș fi spus vreodată că aș putea să las muzica deoparte, ci doar în cazul în care s-ar întâmpla ceva – Doamne ferește! – cu vocea mea. Psihologia! Îmi place foarte mult să comunic cu oamenii, să-i ascult și să încerc să-i sfătuiesc cum pot eu mai bine. Dar înainte de toate fac o facultate de muzică, vreau să fac și un masterat în domeniu, poate și un doctorat – dacă mă ajută Dumnezeu – și, după terminarea lor, să ajung o bună profesoară de canto și să dăruiesc și altora toată știința mea. Țin să precizez că în materie de muzică ușoară am fost și rămân un autodidact și vă rog să mă credeți că este foarte important pentru un elev sau un om care vrea să învețe ceva, orice, să aibă un profesor bun, care să-i spună tot și să-l pregătească așa cum știe mai bine pentru ce-l așteaptă în viață. – Din muzica ușoară ai niște modele, niște repere? – Ar fi divele numite mai înainte… Dar cred că de la oricine poți învăța câte ceva, nu trebuie să aibă neapărat un nume important. De multe ori îți dă lecții de viață și un copil! Cât trăim, învățăm și, sincer, cred că răbdarea și voința sunt cele mai importante în orice domeniu. – Ți s-a întâmplat să te intersectezi până acum cu suceveni din muzică, eventual să primești ajutor din partea unora…? Iată, mă gândesc, de exemplu, la Anca Parghel, fiindcă a fost destul de mult mediatizată în ultima vreme, din păcate și din cauza suferinței sale, sau la Berti Barbera, cu care, cândva, la radio, am fost coleg de studio și „vecin” de emisiune… – Mă cunosc destul de bine cu dl Ilie Micolov, cânta la un moment dat „Dragoste la prima vedere”, pentru cei care nu știu… – Oare cum l-am omis?! Eram licean când a ieșit cu „Dragoste la prima vedere”, iar în ultimii ani am avut prilejul să mă aflu în preajma-i, mai ales iarna, înainte de Sărbători… – Da, chiar am cântat cu dumnealui în urmă cu doi ani, în stațiunea Neptun. Iar cu Berti Barbera vorbesc foarte mult pe net și îmi dă sfaturi de fiecare dată când am nevoie. El mă știe foarte bine de la concursuri, dar, din păcate, niciodată nu am vorbit față în față… – De fapt, ce muzică îi place Paulei, care este muzica pe care o aduce ea pe scenă? – Îmi place stilul de muzică „adevărată”, cum spune tatăl meu, pe care o simți fără să îți dai seama, care îți intră în suflet și rămâne acolo; asta e muzica sufletului meu: R&B, pop, slow. De obicei, pe scenă apar cu muzică R&B și pop, dar și cu slow, câteodată. – Așadar, de ce aceasta și nu alta? – De ce aceste genuri? Poate din cauza faptului că îmi place foarte mult ca la spectacole să fiu în același gând cu publicul, să simt ce simte el și cred că aceasta este muzica prin care reușesc acest lucru. – Paula… Cum e gustul succesului în muzică? Unde crezi că l-ai savurat mai mult și mai mult? – Nu cred că am simțit până acum adevăratul gust al succesului, dar simt că sunt pe drumul cel bun. Totuși, aș putea spune că puțin din acel gust l-am simțit la fiecare spectacol în care am cântat. Cel mai bine m-am simțit în această vară, la Fălticeni. De zilele orașului, în iulie, am fost invitată să cânt și, sincer, mi-a fost teamă ca niciodată… Deoarece avusesem o pauză destul de lungă, din cauza unui chist pe coarda vocală. Și nu știam dacă mă va recunoaște cineva și îmi era frică de reacția publicului. Am început să cânt și, încet, încet, vedeam de pe scenă cum veneau din ce în ce mai mulți oameni și aplaudau cu toată ființa lor și cântau cu mine. Am cântat cu jumătate de oră mai mult decât trebuia și s-a întâmplat astfel din cauza publicului care mai voia și striga în cor: „Paola!!!”. (Paola este, de mai mulți ani, numele de scenă al Paulei Ghivirigă – n.n.) Nu pot să explic în cuvinte ce era atunci în sufletul meu, dar pot să spun că a fost prima dată când am cântat plângând de fericire și cu cea mai mare dăruire. Acum, sper să simt gustul succesului câștigând Megastarul… Iar dacă nu se va întâmpla astfel, am să lupt în continuare, pentru că mi-am dat seama, pentru că știu că sunt oameni care mă iubesc… Iar pentru ei am să merg mai departe, orice ar fi! – Dar gustul insuccesului… – Cred că este foarte amar. Și dureros. Cred că l-am simțit acum doi ani, la prima ediție Megastar. Nu știu sigur dacă chiar a fost un insucces, ci poate o nedreptate. Pentru că îmi place să văd mai mult jumătatea plină a paharului decât cea goală, îmi spun uneori că poate nu era locul meu acolo, atunci, poate că trebuia să primesc lecția aceea, pentru a deveni mai puternică. Și poate că Dumnezeu avea alte planuri cu mine atunci, iar acum voi avea mai mult noroc. – Paula, înțeleg că ești foarte, foarte, foarte ambițioasă… – Da! Sunt foarte ambițioasă! Din păcate, cred că nu e de ajuns. Mai e nevoie și de puțin noroc. Dar, cum am mai spus, e cineva acolo, sus, care mă iubește. Și asta, în mare parte, i se datorează tatălui meu, care se roagă neîncetat pentru noi, toate fetele lui. Credeți-mă, o simt în fiecare moment al vieții mele! – Cum arată, din interior, lumea în care ai început să intri? – Sincer, e o lume foarte rea, o lume în care nu poți avea încredere în nimeni, o lume a intereselor personale, dar unde, dacă îți vezi de treaba ta, vrei să ajungi cât mai sus, ai încredere în tine, lupți, ești ambițios și foarte bun, nu ai cum să nu reușești! Este nevoie de foarte multă răbdare, de calm și mai ales de susținerea celor dragi și, încet, încet, de cea a publicului. Mie, dragostea transmisă de public îmi dă foarte multă putere și încredere. Și, de multe ori, când cad, mă ridic pentru oamenii care mă iubesc și care și-au pus toată încrederea în mine! – Dar lumea Megastarului cum este? – Ohh… La Megastar… e bine. Am vrut din tot sufletul să revin și să arăt că pot mai mult. Și Dumnezeu m-a ajutat! Suntem foarte mulți concurenți, 27, stăm cu toții într-o casă și vă dați seama: sunt 27 de caractere diferite, dar ne leagă același vis. Și se spune că artiștii simt altfel: suntem, toți, buni prieteni. E mult mai greu ca la Megastar 1, dar nimic nu e insuportabil atât timp cât faci ce îți place… Aici suntem o mare familie! – Înțeleg că e mai dificil să cânți în grup decât singură… – Nimic nu e greu pentru mine atâta timp cât cânt! E altceva, e ceva foarte nou pentru mine, dar, sinceră să fiu, m-am gândit la varianta asta de multe ori. Deocamdată e bine, suntem o trupă mixtă. Ceilalți membri ai trupei se numesc Oana, Bogdan și Cristina. Ne înțelegem foarte bine și cred că asta e cel mai important într-o trupă. – Cine crezi că sunt oamenii care te-au votat și care te vor vota? Cum îi vezi, cum îi simți? – Nu aș putea da un răspuns exact, pentru că nu știu sigur. Bănuiesc că pe mine mă vor vota cei care mă cunosc, la fel ca și în cazul colegilor mei. Dar sper din tot sufletul să ne facem plăcuți ca trupă și să atragem privirile asupra noastră, și să reușim să ne facem iubiți prin naturalețea noastră, dragostea și dăruirea pentru muzică, prin unitate, prin speranța de a rămâne cât mai mult în acest concurs sau, de ce nu?, până la final. Și nu în ultimul rând, să placă muzica pe care încercăm să o cântăm și să o transmitem publicului din toate inimile noastre. Pentru că pentru el cântăm, pentru public, iar cel mai mare juriu este tocmai publicul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: