Teme-le de discuție abordate au făcut referire la: > identifi-carea soluțiilor pentru a efec-tua operațiunile vamale co-mune, ca la granița cu Repu-blica Moldova; > mărirea numărului de puncte de tre-cere a frontierei; > un acord privind micul trafic de fron-tieră; > reducerea birocrației și a fiscalității (cu referire directă la recuperarea TVA); > organizarea de misiuni de afaceri de ambele părți ale graniței, precum și strângerea colaborării cu instituțiile din Ucraina prin parteneriate transfrontaliere în cadrul proiectelor cu finanțare euro-peană. În ceea ce privește cola-borarea pe proiecte europene, dl Ovidiu Donțu a precizat că CCIA Suceava este deja solicitantul unui proiect pri-vind dezvoltarea antrepreno-rială în regiunea de graniță, proiect ce se va finaliza pe 30 noiembrie 2008, dar și par-tener în două proiecte al căror solicitant este Administrația Regională de Stat din Cernăuți, privind dezvoltarea turismu-lui în regiunea de graniță și îmbunătățirea și creșterea serviciilor financiare oferite de instituțiile abilitate în Cer-năuți. Problemele ridicate de re-prezentanții comunității de afaceri sucevene prezenți la întâlnire au făcut referire la faptul că nu funcționează un culoar special, de ambele părți ale graniței, pentru oamenii de afaceri care vor să ajungă în Ucraina, dar și la faptul că persoanele care vor să facă afaceri cu firme din Ucraina se lovesc de neîncredere. În acest sens, ambasadorul Ucrainei a menționat: „Dorim o fluidizare a traficului de frontieră România – Ucraina și de aceea se are în vedere în viitorul apropiat extinderea și modernizarea a 3 puncte de trecere a frontierei”. Președintele executiv al CCIA a reamintit în acest context că pune la dispoziție serviciile reprezentanței din Cernăuți a CCIA, care, prin experiența de 15 ani și prin angajații specializați, poate facilita parteneriate reciproc avantajoase între partenerii comerciali din cele două țări.
La sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava, a avut loc, marți, o întâlnire a președintelui executiv al CCIA, dl Ovidiu Donțu, și a unui grup de oameni de afaceri suceveni cu ambasadorul Ucrainei în România, dl Markiyan Kulyk, care a vizitat județul Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii