Centru de asistență pentru grupurile vulnerabile

La Gura Humorului va fi înființat un centru social cu destinație multifuncțională și cu o capacitate maximă de 40 de locuri. Noua instituție va funcționa pe infrastructura vechiului Centru de plasament „George Sidorovici” din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului.
 

Beneficiarii centrului sunt tinerii care părăsesc sistemul de protecție și nu se pot adapta la locul de muncă; tinerii care nu pot să dispună de veniturile necesare procurării unei locuințe; familiile tinere aflate în dificultate; persoanele infectate cu HIV, precum și tineri ai străzii sau alții asemenea, aflați în situații de urgență. Scopul proiectului este acordarea de asistență, suport și consiliere tinerilor care se confruntă cu dificultăți sociale și economice, sprijinirea integrării acestora și identificarea unor soluții de perspectivă. „Aceste servicii sociale sunt menite să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale grupurilor vulnerabile, adică a celor de informare, consiliere profesională, comunicare și afiliere la un grup, cu scopul limitării sau înlăturării efectelor temporare sau permanente ale situațiilor care pot genera abuzul, marginalizarea sau excluderea socială a tinerilor”, a precizat Vasile Ilie, vicepreședinte al Consiliului Județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: