Soția fostului primar de Rădăuți s-a retras din activitate

Silvia Frunză (soția fostului primar Mihai Frunză), care a fost o vreme director la Galeria de Artă din Rădăuți și, apoi, prin modificarea organigramei instituțiilor subordonate CL, a ocupat postul de muzeograf la Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, i-a solicitat primarului Aurel Olarean încetarea con-tractului individual de muncă, începând cu data de 16 octombrie a.c.
 

Având în vedere cererea înregistrată la nr. 26483 din 16.10.2008, primarul a decis, prin dispoziția nr. 1205, din 21 octombrie, încetarea contractului individual de muncă al Silviei Frunză, prin acordul părților, conform prevederilor art. 55, lit. b, din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. În vârstă de 48 de ani, înainte de a solicita încetarea contractului de muncă, soția fostului primar Mihai Frunză a beneficiat de concedii medicale pentru perioada 09.09. 2008 – 15.10.2008. Pentru a nu se crea vreo confuzie, menționăm că dna Silvia Frunză nu a ieșit la pensie pe caz de boală. Acesta este al doilea caz de solicitare a încetării contractului de muncă prin acordul părților făcut de un angajat al Muzeului Etnografic, după fostul director Traian Postolache.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI