Subtilități ignorate

Să mai pornim o luptă fără șanse de izbândă? Morile de vânt își așteaptă adversarii. Așa că ne strecurăm printre ei oarecum ilicit, convinși fiind deja de zădărnicia „atacului”. Alternativă este unul dintre cuvintele a căror proprietate în utilizare ne-ar putea mobiliza ca militanți naivi.

 

Dicționarele ne învață că acest substantiv înseamnă „posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud” (NDULR). Așadar, alternativa este unică, dar are (numai) două „ramuri” care se neagă reciproc; soluția a doua pentru ieșirea dintr-o situație o exclude pe prima, nemaiexistând, bineînțeles, nici șansa unei a treia. Cuvântul a fost împrumutat la noi din franceză (alternative), iar aceasta l-a format din moșteniri latinești (alternus „unul din doi”, alternare). Alexandru Graur atrăgea atenția, în 1969 (în rubrica sa din „România literară”), că „acest cuvânt a fost rău înțeles, astfel că mulți, constatând că sînt două posibilități, spun că sînt în fața a două alternative, alternativă ajungând să le numească pe fiecare din cele două ieșiri”. Mai recent, în „Mic dicționar al capcanelor limbii române” (2000) se precizează, în același spirit, că „este greșit să se creadă că fiecare dintre cele două soluții este o alternativă”. Reținând că sensul din dicționare și posibilitățile de utilizare a cuvântului sunt extrem de restrictive, constatăm, totodată, că uzul este mult mai lejer, ignorând asemenea subtilități și „îngăduind”, împotriva „directivelor” de mai sus, nu doar desemnarea ca alternativă a uneia dintre cele două soluții care se exclud, ci chiar referiri la… mai multe alternative. Se pare că de această maximă lărgire a sensului este vinovată limba engleză (aceeași influență s-a exercitat și în Hexagon, asupra francezei, încă de la începutul secolului trecut). Între înțelesurile termenului alternative, dicționarele englezești îl consemnează și pe cel de „opțiune” (una din două sau mai multe). Din perspectiva dicționarelor noastre și a afirmațiilor fără echivoc ale unor lingviști, cuvântul de care ne ocupăm este întrebuințat greșit în citatele următoare: „Cea mai ieftină alternativă” („Săptămâna Financiară”, ediția online, 31 mai 2008); „Dacă Goian nu poate fi recuperat, am două alternative”(www.stelisti.ro/stiri – 30.05.2008); „5 alternative pentru negocierea salariului” (www.121.ro/articole); „nu este cea mai groaznică alternativă”(„Evenimentul zilei”, 31 martie 2008). În privința consecvenței dicționarelor, ne-ar putea deruta notarea în ele, de fiecare dată, și a formei de plural – alternative. Ea este folosită însă nu pentru a exprima existența celor două soluții, ci pentru a vorbi despre două sau mai multe situații diferite în care se configurează câte două soluții care se exclud. Prin urmare, atunci când nu avem în vedere o alternativă propriu-zisă, este preferabil să apelăm la cuvinte ca opțiuni, soluții, variante, posibilități etc. Am pledat (probabil nu prea convingător) pentru proprietate în utilizarea termenului, dar suntem aproape gata să pariem că viitoare dicționare (peste 10, 20, 30…de ani) vor alătura definițiilor lui de astăzi altele mai…înțelegătoare cu sensurile condamnate acum de specialiști. Nu promitem că vom relua atunci subiectul…