Dor de mama…

Luni curent, luni după Sf. Ilie. E… orele 22 și mai bine. Șed pe prispa casei părintești. Șed ca un câine, la stâna lui. Am venit să mai văd în ce stare de agregare e viața pe-aici, viața satului meu. Nori negri cu ugerele pline, vorba poetului, umblă bezmetici pe cer. Care-ncotro. E luni, în noapte. Mi-e bine?! Mi-e rău?! Cel de Sus știe. Ce știu eu e doar că mi-e greu, mă urnesc greu către somn. În vecini, un câne răgușit schimbă câteva vocalize. Pe… câinește. În limba lui, în treaba lui, viața lui. Viață de câne. Iar prin sat – în sat, totul pare la fel de proaspăt ca… de când e lumea. Gobăile ouă la fel, vacile rag în legea lor, oile lăi și bucălăi se dau în strungă tot ca acum… 600 de ani.

 

E luni și e îndată către miezul nopții. WOW! Mi-e greu s-o apuc spre… Moșu Ene pe la gene. Baștina, astăzi, a fost răvășită rău de tot! În vecini, la câteva case, un trăsnet năprasnic a făcut ravagii în gospodăria unui sătean, pârjol în câteva clipe. A trăsnit necruțător peste casa omului. De ce peste a lui și nu peste…?! Numai bunul Dumnezeu știe. Ș-apoi, ca la Săpânța: Azi eu – mâne tu ! E luni în noapte și Ilie Sfântu Tesviteanul, cu carele lui de gălăgie pline, a slobozit foc și pară năprasnică peste casa unui om din sat. Vai de biet român, săra-cu’! Car cu foc, nemilos prăvălit peste șura lui Pârsână, drăgoieștean de bază și de vază. Satul s-a adunat ca la urs. Bine că n-a fost peste casa mea… Mi-e rușine. Da’, ca Labiș, mănânc și plâng. Și… fiștecare cu bafta, cu crucea, cu pocinogul și steaua lui. E miez de noapte. Câinii, ce mai bat în legea lor. Și norii… Un om din sat (și cu femeia lui) a rămas să se acopere cu cerul. E noapte de-a binelea! Acum 19 ani, într-o noapte de luni spre marți, se petrecea la ceruri și maica noastră bună, Eleonora… E… noapte. Trec… nori…