ISU Suceava

Amatorii, la standarde profesioniste

13 echipaje aparținând serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență „au luat startul”, duminică, în etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Competiția a avut girul organizatoric al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ISU Suceava.
 

Au bifat prezența SVSU Bosanci, Brodina, Cacica, Dorna Candrenilor, Dolhasca, Liteni și Salcea și SPSU ale societăților Forestind, Aeroportul Salcea, Omni Market, Termica și Rulmentul. În urma desfășurării celor trei probe (ștafetă, pistă de îndemânare și viteză, precum și dispozitivul de intervenție, ordinea în clasamentul general a fost, la SVSU, locul I – Brodina, locul II – Bosanci, locul III – Cacica, în timp ce la SPSU, locul I – SC Forestind, urmată de Termica și Omni Market. „Urăm succes în continuare primilor clasați, care vor participa la faza interjudețeană, ce va avea loc în perioada următoare, la Vaslui”, ne-a declarat cpt. Dan Baltaru, purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: