Noul președinte al CJ Suceava, din nou la Rădăuți

Gheorghe Flutur: Garantez că Aurel Olarean va face treabă bună la primărie !
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a revenit marți, 10 iunie 2008, în orașul Rădăuți. Este a doua vizită pe care Flutur o face în Rădăuți din ziua câștigării alegerilor locale. Prima revenire în Rădăuți după victoria de la Consiliul Județean a avut loc sâmbătă, 7 iunie, când Flutur s-a oprit pentru scurt timp în Rădăuți, în cadrul unui turneu-fulger în zona de nord a județului.
 

Marți, însoțit de Aurel Olarean, candidatul PD-L la primăria municipiului Rădăuți, Gheorghe Flutur a vizitat fabricile Egger și Marelvi. Vorbind în fața muncitorilor, noul președinte al CJ Suceava a spus că a venit la muncă și că obiectivul său este să stimuleze la maximum dezvoltarea județului Suceava. Flutur s-a declarat un susținător al inves-tițiilor în producție, arătând că locurile de muncă bine plătite reprezintă cea mai bună garanție pentru rămânerea în zonă a tinerilor bucovineni, precum și pentru întoarcerea celor plecați la muncă în străinătate. Vorbindu-le oamenilor despre Aurel Olarean, Flutur s-a arătat convins că reprezentantul PD-L în turul 2 al alegerilor locale din Rădăuți are capacitatea de muncă și voința de a contribui la dezvoltarea orașului. Programul noului preșe-dinte al Consiliului Județean a continuat cu participarea la o emisiune TV, după care Flutur și Olarean au mers în centrul orașului, unde au dat mâna cu rădăuțenii și au răspuns întrebărilor acestora. “Ați văzut cu toții că la Suceava deja s-a făcut schimbarea, iar Gavril Mîrza a plecat și el. E timpul ca și Rădăuțiul să cunoască o schimbare. Eu garantez că Aurel Olarean va face treabă la primărie. Iar eu, ca președinte al CJ Suceava, am nevoie de un om cu care să fac echipă. La Rădăuți, acest om este Aurel Olarean!”, le-a spus Flutur rădăuțenilor prezenți. Adresându-se și el celor prezenți, Olarean le-a cerut rădăuțenilor “să-i acorde o șansă, pentru a demonstra performanță”. Apoi a con-tinuat, spunând “Dacă nu voi fi bun, tot dumneavoastră mă veți schimba peste 4 ani. Acum însă, dați-mi această șansă și votați schimbarea în bine pe data de 15 iunie!”. Biroul de Presă al PD-L Rădăuți

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI