Alianță motiv de… divorț

Vicepreședintele PD-L Suceava, deputatul Romică Andreica, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că declarația făcută de deputatul PNL Mihai Sandu Capră, care a recomandat liberalilor să voteze, în turul al doilea al alegerilor locale din Fălticeni, candidatul PSD, Sabin Ghilea, în detrimentul celui al PD-L, Vasile Tofan, a avut „efecte devastatoare” în rândul membrilor PNL și că, indignați, un mare grup de liberali din Fălticeni, printre care și cei șapte foști consilieri locali, a aderat la PD-L.
 

El a arătat că alianța PNL-PSD s-a conturat de peste un an, de când PNL a susținut inițiativa PSD de suspendare a președintelui Traian Băsescu, și consideră că, acum, deputatul PNL Mihai Sandu Capră, „probează basca lui Iliescu”. Andreica a mai adăugat că PD-L susține în schimb candidați ai PNL aflați în turul doi în comunele Horodniceni și Cornu Luncii. Pe de altă parte, deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, a declarat că liberalii care au aderat la PD-L sunt cei din fostul birou de conducere al Organizației Municipale PNL Fălticeni, care a fost des-ființat, și care au susținut în alegerile locale un candidat independent, fost membru PNL, care a obținut 250 de voturi. Capră a subliniat că liberalii nu pot susține candidatura la Fălticeni a lui Vasile Tofan (PD-L), pentru că acesta „a trădat liberalismul” părăsind PNL, unde era vicepreședinte al organizației județene, pentru a candida din partea PD-L.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI