E limpede că toți oamenii scriu scrisori către Dumnezeu și poate că nici nu-i nevoie de cuvinte, căci răvașele acestea pot fi însemnate cu gândurile noastre bune. În felul lui orice om își scrie sensul trecerii prin lume, pecetluit oricum la naștere de ursitoare. La urma urmei, dacă este important ceea ce lași în urma ta, important este și să vrei să fii fericit. Și cum poți să te bucuri de viață decât făcându-le bucurii și celor din jur? Poate că asta este însemnarea pe care o așteaptă de la noi Dumnezeu, iar dacă suntem buni unii cu alții e semn că am înțeles că viața noastră este de fapt scrisoarea pe care i-o trimitem lui Dumnezeu, zămislită din faptele noastre. Problema este câtă vreme avem la îndemână s-o scriem și chiar dacă suntem mereu în contratimp, trebuie să existe undeva o clipă de răgaz pentru ca întâlnindu-ne cu noi înșine să nu ne reproșăm că am avut șansa extraordinară de a fi oameni…
Postul alimentar este mult inferior postului spiritual – ne-a explicat preotul paroh Dumitru Valenciuc de la Volovăț, care ne-a spus cu bucurie câteva lucruri despre Sfânta Împărtășanie. „Pentru ce se dă Sfânta Împărtășanie? Pentru iertarea păcatelor. Pentru bolnavi, bătrâni și copii până la șapte ani este scutire de post. Cum unui bolnav conștient nu-i interzici medicamentele, așa unui creștin conștient nu-i interzici cuminecătura. Creștinul trebuie să conștientizeze starea sa, sunt păcate care par mici, stăruința în a minți, de exemplu, pentru care eu nu împărtășesc, pentru că este vorba de in-diferență, dar când penitentul realizează starea în care se află, eu trebuie să-l încurajez, nu să-l arunc! Eu am tipărit un ghid de spovedanie tocmai pentru oamenii simpli, care trebuie încurajați. L-a primit fiecare familie, așa că îmi este foarte ușor să stau de vorbă cu oamenii, chiar dacă uneori nu înțeleg complet. Când vine câte unul la spovedanie mai complicat, care pune pro-bleme, caut să văd de unde să-l apuc, apoi încerc o discuție cu tema respectivă și mă fac a nu înțelege unde vrea să mă ducă. Nu insist, dar îl ajut să se judece singur”, ne-a spus părintele Dumitru Valenciuc. „Spovedania este o chestiune foarte grea, poate cea mai grea din toată preoția, prin spovedanie ai numai două căi ca preot: ori îl ridici pe penitent în brațele lui Dumnezeu, ori te arunci cu el de gât în iad. Tu, ca preot, te bucuri când reușești prima variantă și te cutremuri când se întâmplă cea de-a doua”, ne-a mai spus preotul Valenciuc, arătând: „O scrisoare către Dumnezeu nu poate fi decât să folosești ceea ce ți s-a încredințat o dată pentru totdeauna. Preotul nu-i scrie lui Dumnezeu, el îi spune. Unui înalt prelat îi spun Înalt Prea Sfințite, lui Dumnezeu, îi spun simplu, Tu, Doamne. Asta mă cutre-mură. Eu socotesc în sinea mea că mult mai mult trebuie să-i vorbești lui Dumnezeu decât să vorbești despre Dumnezeu. Nu-mi plac predicile teologice, Dumnezeu nu-i o bucată de salam să o împarți în felii, dar a vorbi cu el e altceva. Poți să și glumești, filial, el nu se supără. Ba, dimpotrivă, așteaptă asta. A glumi cu cineva este o dovadă de prietenie, de intimitate. În spovedanie este altceva: el ascultă ceea ce lucrezi tu, și lucrează cu cel ce se spovedește. Tu ești o unealtă și, cu cât ești mai îndemânatec, cu atâta îl ajuți. Iar când omul vrea să spună mai multe și nu poate îl ajut, dar nu-l supun unui interogatoriu. Vrei să ajuți pe cineva, după rostirea rugăciunii, pe un îndărătnic, să zicem, întâi îl rogi să te ierte pe tine, poate îi vei fi greșit. Gata, l-ai dezarmat! Dar de obicei eu încep cam așa: cu ce crezi că ai greșit de la ultima spove-danie? Și insist acolo unde simt că vrea să nu spună adevărul complet. Dacă este însă un păcat să spunem jenant, îl țin minte, dar nu insist, eu mă mulțumesc întâi că l-a descoperit, nu vreau expoziții de nimicuri. Asta este. În pilda talanților se spune că stăpânul a dat unuia cinci talanți, altuia doi, altuia unul, FIECĂRUIA DUPĂ PUTEREA SA!”
Comentarii